Bursa din Statele Unite deschide în scădere uşoară
Cotaţia Alcoa a urcat cu 0,4%, analiştii anticipând că cel mai mare producător de aluminiu din SUA va înregistra cele mai bune rezultate financiare din trei ani.
Indicele S&P 500 a pierdut 0,35%, Dow Jones Industrial a coborât tot cu 0,3%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,2%.
„Aşteptăm să apară rezultatele. Preţurile sunt departe de a fi exagerate, dar am înregistrat creşteri puternice într-o perioadă foarte scurtă. Acum piaţa îşi ajustează poziţia”, a declarat John Manley, unul dintre managerii unor active de 212 miliarde de dolari la Wells Fargo Advantage Funds.
Alcoa, de obicei prima companie din indicele Dow care raportează date financiare, urmează să anunţe rezultatele după închiderea bursei.