Bursa din Statele Unite deschide în scădere
Indicele industrial Dow Jones a pierdut 1%, S&P 500 a coborât cu 1,03%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 1,12%.
Potrivit unui document redactat de Institute of International Finance, cel mai mare grup de lobby al industriei financiare, un „default dezordonat” al Greciei ar impune ajutor extern pentru Spania şi Italia şi ar cauza pagube de peste 1.000 miliarde euro la nivelul zonei euro.
Creditorii Greciei au timp până joi noaptea să accepte o preschimbare de obligaţiuni ale statului elen în care ar pierde aproape trei sferturi din valoarea acestora.
Temerile privind Grecia vin la o zi după ce China a anunţat revizuirea în scădere a prognozei de creştere economică, iar date publicate pentru sectorul privat au arătat că este puţin probabil ca UE să evite recesiunea.