Bursa din Statele Unite deschide indecis

Economica.net
13 08. 2013
wallstreet_67888700

Indicii Dow Jones industrial, S&P 500 şi Nasdaq Compozit au consemnat creşteri mai mici de 0,1%.

„Semnele par să indice o îmbunătăţire a situaţiei, dar nu foarte puternică. Probabil avem nevoie de un nou factor de stabilitate înainte ca piaţa să-şi reia creşterea. Avem nevoie de astfel de date, iar vânzările de retail nu-ţi lasă impresia că economia este mult mai robustă”, a declarat Bill Schultz, director de investiţii la firma McQueen Ball & Associates din Pennsylvania.

S&P 500 a închis luni în scădere cu 0,1%, a cincea şedinţă cu evoluţie negativă din ultimele şase, după ce a înregistrat un maxim record la începutul lunii august. Declinul a fost determinat de aşteptările pieţei financiare ca Rezeva Federală a SUA (Fed) să înceapă din acest an reducerea unui program de achiziţii de obligaţiuni, prin care sprijină economia americană.

Vânzările de retail au crescut cu 0,2% în iulie, urmând unui declin de 0,6% în iunie, a anunţat, marţi, Departamentul Comerţului. Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau un avans de 0,3%.