Bursa era în stagnare la jumătatea şedinţei, pe un rulaj foarte redus
Piaţa a urcat cu până la 0,7% în primele 30 de minute de tranzacţionare, după care a revenit uşor spre nivelul de la închiderea şedinţei de miercuri. Fluctuaţiile uşoare au venit în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse de acţiuni.
Rulaje de peste 100.000 de lei au înregistrat doar de acţiunile Fondului Proprietatea (2,4 milioane lei), Banca Transilvania (219.000 de lei) şi SIF Transilvania (184.000 de lei). Lichiditatea pieţei, de numai 3,4 milioane lei (776.000 de euro), a fost cu 17% peste rulajul din perioada similară a şedinţei anterioare, de doar 2,9 milioane lei (650.000 de euro).
Brokerii cred că lichiditatea foarte mică este influenţată de faptul că cei mai mulţi investitori îşi păstrează banii pentru a subscrie acţiuni Nuclearelectrica, în oferta pe care compania o va începe luni pentru listarea la Bursă.
În prima parte a zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,26%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în stagnare.
Cei doi indici extinşi, BET-XT şi BET-BK, s-au plasat cu 0,22% sub şedinţa precedentă.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,17%.
Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cea mai mare parte a rulajului fiind asigurată de mai multe tranzacţii realizate cu puţin înaintea orei 13:00. În decurs de câteva minute au fost transferate pachete de acţiuni în valoare cumulată de peste 2 milioane de lei.
La ora 13:00, acţiunile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,68 lei, preţ cu numai 0,15% sub ultima cotaţie de miercuri.
Deşi au deschis în creştere uşoară, marile pieţe europene au trecut pe roşu spre mijlocul şedinţei de la Bucureşti. La jumătatea şedinţei, bursele de la Paris şi Londra erau în scădere nesemnificativă, iar piaţa de la Frankfurt era pe minus cu 0,2%.