Bursa era în stagnare la mijlocul şedinţei, pe un rulaj salvat de deal-uri
Cotaţiile acţiunilor au înregistrat variaţii uşoare încă de la deschidere, în cadrul unor transferuri cu volume reduse. Operaţiunile de pe piaţa principală au cumulat doar 3,2 milioane lei (710.000 de euro), valoarea fiind, totuşi, cu 28% peste rulajul din prima parte a sesiunii precedente, de numai 2,5 milioane lei (573.000 de euro).
Lichiditatea pieţei acţiunilor a fost salvată de trei deal-uri cu titluri Fondul Proprietatea (4,6 milioane lei), BRD (4,5 milioane lei) şi OMV Petrom (937.000 de lei). Tranzacţiile negociate au ridicat, astfel, rulajul pieţei acţiunilor la 13,3 milioane lei (2,9 milioane euro), valoare de peste cinci ori mai mare decât lichiditatea din prima parte a zilei de miercuri.
Acţiunile OMV Petrom şi Fondul Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de 1 milion de lei şi, respectiv, 973.000 de lei. Preţul acţiunilor OMV Petrom a scăzut cu 0,48%, la 0,3752 lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,21%, la 0,468 lei.
La ora 13:06, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,37%.
În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, erau în stagnare.
Fluctuaţii reduse a înregistrat şi indicele extins al Bursei, BET-XT, care a coborât cu 0,14%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, a scăzut cu doar 0,14%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,8%, după ce minuta şedinţei de politică monetară din luna iunie a Rezervei Federale a SUA, publicată miercuri seara, nu a indicat că oficialii băncii centrale americane ar avea intenţia să ia măsuri suplimentare de stimulare a economiei.