Bursa închide în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri. Indicii BET şi BET-TR, la maxime istorice

Economica.net
26 05. 2017
bvb_19122900_93160500

În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor consemnate în ultima zi a săptămânii, aceasta s-a ridicat la 37,624 milioane de lei (8,255 milioane euro), din care 36,436 milioane lei (7,995 milioane euro) reprezentau acţiuni, în timp ce 857.222 lei (188.098 euro) obligaţiuni.

La finalul şedinţei de tranzacţionare a BVB de vineri, indicele BET a înregistrat o creştere de 0,67%, indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,92%, iar indicele BET-NG, care arată evoluţia a 10 companii din sectorul energetic şi utilităţilor, a pierdut 0,23%.

Totodată, indicele BET-TR s-a apreciat cu 0,58%, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în urcare cu 0,71%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat în deschidere cu 0,58%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,77%.

Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale Băncii Transilvania (10,425 milioane lei), OMV Petrom (4,328 milioane lei) şi BRD – Groupe Societe Generale (3,867 milioane lei).

Din punct de vedere al creşterii valorii acţiunilor de pe piaţa reglementată, s-au remarcat companiile New Euro Property Investments (+5,59%), Ropharma (+5,11%) şi MedLife (+4,72%). Pe de altă parte, cel mai mult au scăzut acţiunile Oltchim (-2,91%), Artego S.A. (-2,57%) şi Turism Felix (-1,89%).