Bursa închide la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni

Bursa de la Bucureşti a crescut miercuri cu 1,38% şi a încheiat la cel mai ridicat nivel pentru ultimele şase luni, într-o piaţă în care traiectoria a continuat să fie dată de bursele externe.
Economica.net - mie, 08 feb. 2012, 15:46

Un nivel mai ridicat al indicelui general al pieţei, BET-C, decât cel de miercuri a fost atins la 5 august.

După ce luni piaţa a scăzut lent, iar marţi a stagnat, optimismul investitorilor a revenit încă din primele minute ale şedinţei de miercuri, când principalii indici au avansat uşor. Reluarea creşterilor i-a determinat pe investitori să reintre la tranzacţionare, după ce marţi rulajele au scăzut de peste două ori faţă de şedinţele anterioare.

„Investitorii se aşteaptă în continuare la creşteri, iar acum doar au început să vină confirmările. Datele macro, mai ales din SUA, au susţinut raliul (din ultima perioadă -n.r.), iar mulţi investitori nu erau poziţionati long (estimând creşteri -n.r.), aşa că au început să intre în piaţă, mai ales pe acţiunile cu volatilitate mai ridicată decât restul pieţei şi pe cele din sectorul financiar”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Fer, analist la casa de brokeraj cehă Wood&Co, firmă care tranzacţionează şi pe piaţa de la Bucureşti.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,42%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,07% peste închiderea de marţi.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 1,27%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 1,44%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 61,5 milioane lei (14,1 milioane euro), valoare de peste două ori mai mare rulajul de marţi, de 25,2 milioane lei (5,8 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au revenit pe prima poziţie în topul lichidităţii, cu transferuri de 30,5 milioane lei, şi au asigurat aproape jumătate din rulajul bursei. Preţul acestor titluri a crescut nesemnificativ, cu 0,1%, la 0,52 lei, şi s-a apropiat de maximul ultimelor şapte luni, atins în cursul şedinţei de vineri, de 0,5345 lei/acţiune.

„FP are în continuare un mare discount, pentru că şi valoarea activelor din portofoliu a crescut semnificativ de la începutul anului. Este interesant ce se va întâmpla când vor începe marcările de profituri. Cred că acţiunea FP va rezista mai bine la o eventuală corecţie”, a afirmat Fer.

Titlurile Erste (EBS) au avut cea mai vizibilă creştere din piaţă, de 7,65%, la 85,8 lei (19,7 euro), datorită evoluţiei de pe bursa de la Viena, piaţa principală a acestor acţiuni. Market makerii de la BVB au ridicat preţul încă din primele minute pentru a-l aduce la un nivel apropiat de cel de pe bursa din Austria. La finalul şedinţei pieţei principale de la BVB, pe piaţa de la Viena acţiunile băncii avansau cu 2,52%, la 19,53 euro.

O creştere semnificativă, de 4,03%, au înregistrat şi acţiunile OMV Petrom (SNP), care şi-au accelerat ascensiunea în ultimele ore ale şedinţei şi au ajuns la 0,3589 lei. Operaţiunile cu aceste titluri au însumat 2,7 milioane lei.

„Apar unele diferenţe în performanţa acţiunilor pentru că titlurile mai lichide reacţionează mai repede şi deci poate cele din second tier (din valul secund -n.r) se ajustează cu puţină întârziere. Sunt, însă, şi alţi factori, fundamentali, mai importanţi, după părerea mea. De exemplu, în cazul OMV Petrom factorii pot fi aşteptările privind dividendul şi poate progrese în dereglementarea gazelor”, a mai spus Fer.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 425.000 de lei, valoare cu 70% peste rulajul de marţi, de 250.000 de lei.

Titlurile Albalact (ALBZ) au fost din nou cele mai lichide, cu operaţiuni de 153.000 de lei, iar preţul a crescut cu 6,61%, la 0,2048 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, pieţele de la Paris şi Frankfurt erau în creştere cu până la 0,5%, în timp ce bursa de la Londra era în stagnare. Majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est avansau cu până la 0,7%, iar piaţa de la Praga consemna cea mai accelerată creştere, de aproape 2%. Evoluţia burselor este determinată de estimările optimiste prezentate de mai multe companii şi de speranţele investitorilor că Grecia va reuşi să obţină, după numeroase amânări, acordul de ajutor extern.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...