Bursa închide luni în creştere cu 0,03%

Economica.net
26 05. 2014
bvb_bursa_17732400

Rulajul zilnic al pieţei de acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ s-a cifrat la 6,56 milioane de euro (28,94 milioane de lei), susţinut şi de tranzacţiile cu acţiuni ale Fondului Proprietatea (5,34 milioane de lei), Romgaz (3,08 milioane lei) şi Banca Transilvania (2,38 milioane lei).

Au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 49 de companii, din care 19 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 21 au scăzut.

Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a urcat cu 0,63%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a urcat 0,50%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi s-a depreciat cu 0,28%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,50%.