Bursa de la Bucureşti a pierdut peste 1,22 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 1,22 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut de peste două ori, respectiv cu 244,56 milioane lei, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
AGERPRES - Dum, 14 apr. 2024, 12:13
Bursa de la Bucureşti a pierdut peste 1,22 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 321,18 miliarde de lei, în perioada 8 – 12 aprilie 2024, în scădere de la 322,41 miliarde de lei, în perioada 1 – 5 aprilie 2024.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 488,21 milioane de lei, în creştere faţă de cele 243,64 milioane de lei în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 12 aprilie, când s-a înregistrat un rulaj de 275,81 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 10 aprilie, cu o valoare a tranzacţiilor de 38,35 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 16.882,42 puncte.

Acţiunile One United Properties au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 250,638 milioane de lei, dar cu un preţ în scădere cu 6,96%. În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 57,75 milioane de lei (-1,93%), şi cele ale Hidroelectrica cu 32,59 milioane de lei (-1,05%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Ceahlău (+26,98%), Chimcomplex Borzeşti (+19,92%) şi ale Romcab (+10,99%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Conted SA, cu un declin de 10%, urmate de cele ale Sinteza SA (-9,72%) şi ale SIF Hoteluri (-8,72%).

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 de miliarde de lei, mai mici cu 3,35% faţă de valoarea preliminată a......
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...
Deficitul bugetar a ajuns la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar a ajuns la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada ...