Bursa Română de Mărfuri a lansat o platformă de schimbare a furnizorului de energie electrică pentru consumatorii casnici
„Menită să asigure concentrarea cererii şi simplificarea accesului în piaţă, noua platforma oferă avantajele consacrate ale mecanismelor bursiere: transparenţă, reguli stricte de tranzacţionare aplicate egal tuturor participanţilor, acces rapid, simplu şi prietenos, eficientă, cea mai bună execuţie. Prin participarea activă cu cele mai bune oferte a celor mai importanţi furnizori, precum şi prin agregarea semnificativă a ordinelor de cumpărare, se realizează cadrul optim de echilibrare a cererii cu oferta, condiţia necesară pentru determinarea preţurilor corecte şi avantajoase pentru consumatori”, se arată în comunicat.
Tranzacţiile au loc săptămânal, electronic, în zilele de luni, consumatorii casnici având participare gratuită, scrie Agerpres.
Ei vor putea opta anterior licitaţiilor pentru caracteristicile contractuale predefinite şi vor semna noile contracte la sfârşitul sesiunilor de descoperire a preţurilor, doar în măsura în care rezultatele acestora le vor considera favorabile.