Bursa Română de Mărfuri cere susţinerea pieţei locale de gaze naturale din partea factorilor de decizie

Piaţa mărfurilor din România a fost caracterizată drept una imatură la nivelul autorităţilor publice şi ne este dificil să înţelegem de ce nu se investeşte în capacităţile locale, fie ele publice sau private, susţine Gabriel Purice, preşedinte-director General al Bursei Române de Mărfuri (BRM), într-un comunicat de presă care face referire la funcţionarea pieţei de gaze naturale.
Economica.net - lun, 19 feb. 2018, 14:33
Bursa Română de Mărfuri cere susţinerea pieţei locale de gaze naturale din partea factorilor de decizie

Oficialii BRM consideră că piaţa de gaze naturale din România merită susţinere în procesul ei de dezvoltare din partea instituţiilor statului român şi a reglementatorilor oficiali.

‘Conducerea BRM a luat act cu surprindere şi îngrijorare de hotărârea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale de a folosi ca preţ de referinţă preţurile de tranzacţionare de pe hub-ul CEGH de la Viena în condiţiile în care piaţa locală a reuşit, în mai puţin de un an de zile, să înregistreze volume consistente şi semnificative în tranzacţionarea gazelor naturale’, se arată în document.

BRM cere susţinerea pieţei locale de gaze naturale din partea factorilor de decizie pentru a asigura un corect echilibru al pieţei şi oferirea unei şanse reale ca piaţa din România să se poată dezvolta rapid.

‘Bursa Română de Mărfuri a intrat în cel de-al 26 an de funcţionare în piaţa din România şi am dezvoltat mecanismele necesare pentru a avea la dispoziţie transparenţa şi profesionalismul pe care jucătorii pieţei îl cer de la noi. Nu suntem singurul jucător în această categorie şi credem că un preţ de referinţă impus dintr-o piaţa străină nu face decât să afecteze capacitatea locală de a dezvolta pe mai departe produsele bursiere necesare unei pieţe importante pentru întreaga zonă. Suntem afectaţi şi de faptul că piaţa din România a fost caracterizată drept una imatură la nivelul autorităţilor publice şi ne este dificil să înţelegem de ce nu se investeşte în capacităţile locale, fie ele publice sau private’, a spus Purice.

El spune că nu cere o favorizare din partea autorităţilor, ci permisiunea de a folosi experienţa locală şi capacitatea existentă în piaţă pentru a se dezvolta corect şi echilibrat, ‘aşa cum o cer reglementările în vigoare şi interesul naţional’.

‘Sperăm că decizia de a ne raporta la preţurile de la Viena să fie schimbată şi întreaga piaţă din România să primească o şansă corectă pentru care am lucrat cu toţii în ultimii ani. Dacă nu ne oferim noi şansa de a dezvolta pieţe transparente şi funcţionale înseamnă că admitem şi acceptăm că ne lipsesc la nivel naţional cunoştinţele necesare pentru aşa ceva, ori realitatea contrazice flagrant o astfel de ipoteză’, a precizat preşedintele Bursei Române de Mărfuri.

Conform comunicatului, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a emis un ordin în data de 7 februarie prin care care preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, în funcţie de care va fi calculată redevenţa datorată bugetului statului de către producători, va ţine cont de cotaţiile de la bursa CEGH Viena.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul net pe sistemul bancar la semestrul I 2025 a fost de 7,5 miliarde de lei, în scădere ușoară față de S1 2024
Profitul net pe sistemul bancar la semestrul I 2025 a fost de 7,5 miliarde de lei, în scădere ușoară față de S1 2024
Băncile continuă să facă un profit similar cu cel înregistrat anul trecut când au atins un profit 14,197 mld lei pe tot anul. Conform ultimelor date publicate de BNR, profitul net pe sistemul......
Asociația dealerilor auto germani atenționează: „Ceea ce pare a fi un succes din punct de vedere statistic este adesea rezultatul înmatriculărilor realizate de producători și dealeri”
Asociația dealerilor auto germani atenționează: „Ceea ce pare a fi un succes din punct de vedere statistic este adesea ...
În ciuda faptului că statisticile arată o creștere a înmatriculărilor de mașini electrice în Germania, ca și în ...
Ce este în spatele noii legi de plată a pensiilor private, cu efect pentru 9 milioane de români. Statul vrea să își finanțeze datoria din banii oamenilor- Codîrlașu, CFA
Ce este în spatele noii legi de plată a pensiilor private, cu efect pentru 9 milioane de români. Statul vrea să își ...
Proiectul de lege pentru plata pensiilor administrate privat din Pilonul II este de fapt o formă mascată prin care guvernul ...
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului metropolitan
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului ...
Miercuri a fost semnat Acordul de parteneriat pentru pregătirea și implementarea proiectului „Tren Metropolitan Brașov”, ...