Bursa României în vremea Marii Uniri: Ce era atunci şi ce promite după aproape 100 de ani

Bursa din Bucureşti a fost înfiinţată în 1881 şi a funcţionat până în 1929 şi ca bursă de mărfuri şi de efecte comerciale. Aşa că, în anii de după Marea Unire, se tranzacţionau acolo produse pe care bursa din zilele noastre abia dacă îndrăzneşte să şi le dorească.

Vom descoperi, printre produsele tranzacţionate la Bursa Bucureşti de acum aproape 100 de ani, pe strămoaşele unor produse derivate moderne considerate de mare risc în prezent: aşa zisele „credite funciare urbane“,  sau aşa numitele „scrisori funciare“ (de gaj) – scrie Victor Axenciuc în Evoluţia Economică a României, editată de Academia Română.
 
Creditele funciare urbane erau date de societăţi de credit pentru „construcţii urbane sau activităţi agricole”. De asemeni, societăţile de credit, unele finanţate de stat, emiteau scrisorile funciare cu o dobândă de 5-7 %, pentru clienţii care le revindeau apoi la bursă, ca să încaseze lichidităţile.

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB) încă nu se tranzacţionează credite şi cu atât mai puţin instrumente de venit fix cu scadenţa la 60 de ani. Deşi viu acum 100 de ani, fenomenul de securitizare a creditului ipotecar nu este încă fezabil în România. Securitizarea este transformarea unui activ într-o valoare mobiliară tranzacţionabilă la bursă.

Nici efectele comerciale nu au o piaţă deschisă în România Secolului XXI.

Fostele glorii

Însăşi Bursa antebelică este o fostă glorie. Sediul Bursei României era peste drum de Banca Naţională a României (BNR), pe strada Doamnei din Bucureşti. Clădirea respectivă este monument istoric.

Importanţa Bursei în economia României de după primul război mondial nu era mai mică decât cea a BNR.

Însăşi Banca Naţională era o glorie comercială, din moment ce era societate pe acţiuni în vremea aceea, şi încă una dintre cele mai tranzacţionate la Bursa Bucureşti, după Marea Unire.  În unele perioade, statul a deţinut până la 30% din capitalul băncii BNR, scrie economistul Victor Axenciuc.

„Acţiunile Băncii Naţionale a României s-au vândut la Bursa din Bucureşti la preţuri între  5.000 şi 15.000 de lei, inclusiv datorită dividendelor mari distribuite, (…) ceea ce urca de zeci de ori preţul unei acţiuni negociate la Bursa din Bucureşti“, scrie Victor Axenciuc.

Spre deosebire de BVB sau de BNR, care îşi recapătă şi, respectiv, nu şi-a pierdut nici o clipă importanţa vitală pentru economie, alte glorii nici nu mai există.

Cele mai importante societăţi petroliere din ţară se tranzacţionau la Bursa din Bucureştiul de după Marea Unire. România era unul dintre cei mai mari producători de ţiţei ai lumii. La Bursa din Bucureşti se tranzacţiona şi alte companii de exploatare a resurselor naturale. Printre acestea: MICA, un fenomen a cărui importanţă depăşea marginile Apusenilor. Tipul de guvernanţă corporastistă al MICA Brad nu-şi are egal nici astăzi în România.   

Acţiunile Astra Română se vindeau cu 10.600 de lei bucata, la Bursa începutului de an 1923 (mai toate acţiunile aveau valoarea nominală de 500 de lei; 1 dolar  = 213 lei în 1923; 1 dolar 1923 = 14 dolari 2014).

Astra Română era cea mai mare companie petrolieră din România acelor ani. Era controlată de Royal Dutch Schell şi era listată şi la Paris, Amsterdam şi Anvers. Extrăgea peste un sfert din producţia de ţiţei a României şi rafina 24% din total.

Astra Română Ploieşti (simbol bursier ASP) este urmaşa de astăzi a gloriei de altădată. Nu mai are nici măcar valoarea terenului pe care îl ocupă. Terenul ar fi foarte valoros dacă nu ar fi plin de rămăşiţele vechii rafinării. Acţiunea ASP este suspendată la BVB, din cauza procedurii de insolvenţă.

Nici Steaua Română Câmpina (STRO) din zilele noastre nu mai este ceea ce era societatea petrolieră Steaua Română. Era cotată cu 6.950 de lei/ acţiune, în 1923, şi era listată la Bucureşti, Paris, Amsterdam, Basel, Frankfurt şi Zürich.  În anul 1938 producea şi rafina peste 11% din producţia de ţiţei a României.

Afacerile de nişă (producţia de sulf petrolier) nu au salvat Steaua Română Câmpina (STRO) din zilele noastre.  Acţiunea STRO  este suspendată, din cauza procedurii de insolvenţă.

În 1923 mai era listată la bursa din Bucureşti şi o altă societate petrolieră, numită Creditul Minier. Avea capital prioritar românesc. În 1938 ajunsese să producă şi să prelucreze 6% din ţiţeiul ţării. Cotaţia: 2.860 lei / acţiune, adică 13,4 dolari 1923.

O companie legendară

O legendă a României antebelice a fost gloria Bursei din Bucureşti şi a Munţilor Apuseni. Era o companie cu capital românesc, la care salariaţii săi erau acţionari importanţi. Managementul companiei avea o componentă socială de invidiat de oricare firmă din România zilelor noastre, potrivit mărturiilor supravieţuitorilor.

Amintirea ei este aproape venerată şi acum, în Munţii  Apuseni, deşi este prea puţin cunoscută de restul românilor.

Este vorba de compania MICA din Brad. Furniza 60% din producţia de aur a ţării. Cotaţia 1923: 1.600 de lei/ acţiune, sau peste 7,5 dolari 1923. Sau peste 103 dolari 2014, dacă am ajusta valoarea monedei americane cu inflaţia.

MICA a ajuns, înaintea celui de-al doilea război mondial, unul dintre marile concerne româneşti, având întreprinderi şi participaţii în ramurile minieră, petrolieră, metalurgică, chimică, hârtiei şi textilă.

Altă legendă, mai multe vedete

Uzinele de locomotive Reşiţa, sau mai exact Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa, provin din vechea societate metalurgică minieră STEG din Banat. Se redefineşte în anul 1920 ca societate anonimă română (adică listată la bursă).

Uzinele Reşiţa erau considerate de interes militar-naţional în anul 1923 şi legea stabilea ca 60% din acţiuni să fie deţinute de capitaliştii români. Devine un mare concern, având întreprinderi şi participaţii în industria minieră – carboniferă, metalurgică etc.; Reşiţa poseda cele mai importante uzine de armament ale ţării.

Acţiunile companiei se vindeau la bursă cu 1.960 de lei/acţiune (peste 9,2 dolari 1923).

Urmaşa Uzinelor Reşiţa de acum aproape 100 de ani, UCM Reşiţa, este suspendată la bursă, din cauza procedurii de insolvenţă.

Alte vedete ale industriei româneşti începeau să se tranzacţioneze în 1923.

IRDP, Industria Română de Petrol, societate cu capital românesc, fondată în anul 1920, cu 100 de milioane de lei, producea şi rafina între 2 şi 3% din ţiţeiul României.

Producătoarea de hârtie Letea, una dintre cele mai vechi din ţară şi cea mai mare a vremii, a fost înfiinţată în anul de naştere al Bursei, 1881.

Clădirea Românească a fost înfiinţată în 1919 şi era ceea ce se numeşte acum un dezvoltator imobiliar.

Societatea de Tramvaie Bucureşti (STB) era listată la Bursa din Bucureşti în 1923 şi era cotată la 700 de lei / acţiune.  A fost înfiinţată în 1909, iar în anul 1938 avea un capital de  300 milioane de lei, din care o parte aparţinea municipiului Bucureşti.

STB asigura transportul public de călători în capitală cu 340 autobuze şi 570 vagoane de tramvai.

Societatea Anonimă Română de Telefoane (SART), creată în 1930, de către International Telephon & Telegraph Corporation, care a preluat şi Stadard Electrica, strămoaşa actualei Electromagnetica (ELMA), poate singura supravieţuitoare onorabilă la bursa zilelor noastre dintre gloriile de acum 90 de ani. A fost rezultatul unei tranzacţii complexe din 1929 pentru ca România să beneficieze de un împrumut străin de urgenţă.

Sectorul financiar

Banca Românească era una din cele mai mari bănci cu capital românesc. A fost creată în anul 1911 şi în 1938 dispunea de o reţea largă de participaţii industriale şi bancare. O acţiune costa 750 de lei, în 1923, adică 3,5 dolari.

Societatea Naţională de Credit Industrial a fost creată în anul 1924, în scopul finanţării industriei şi era un mandatar al BNR, întrucât cea mai mare parte din sumele împrumutate proveneau de la aceasta. Statul avea 20% din acţiuni, iar BNR 30%.  În 1942 fuzionează cu  Institutul de Credit Minier şi formează Creditul Naţional Industrial.

Dacia România era una din cele mai mari societăţi de asigurare din România. Înfiinţată în 1878, este rezultatul unor fuziuni succesive ale societăţii Dacia (cu capital străin), cu societatea de asigurări „România” şi  cu societatea de asigurări „Patria”.

În 1925 acţiunile Dacia România se vindeau cu 2.550 de lei unitatea.

Bursa din Bucureşti avea indici după toată regula unei burse dezvoltate.

„În variaţia indicilor se oglindeau ciclurile de producţie, devenite vizibile începând de la începutul secolului al XX-lea şi în economia României, cu perioade de criză şi depresiune, de înviorare şi avânt. Pe termen lung creşterea indicilor valorilor unor ramuri economice pune în evidenţă orientarea capitalurilor şi rentabilitatea lor sporită de care nu este străină politica economică a statului“, scrie economistul Victor Axenciuc în istoria pentru care au strâns date cercetătorii Institutului de specialitate al Academiei.

După Marea Unire „ Bursa din Bucureşti devine centrul afacerilor cu valori mobiliare al ţării“, scrie cercetătorul Academiei Române.
 
Bursa şi PIB-ul României Mari

În anul 1935 erau cotate la Bursa din Bucureşti 56 acţiuni şi 77 de categorii de „efecte de împrumut“ şi obligaţiuni de stat şi particulare. Asta înseamnă că la bursă erau prezente 1,7 % din totalul companiilor pe acţiuni ale ţării, în număr de 3.017 de „societăţi anonime“, dintre care 920 erau bănci, 1.214 societăţi industriale, 831 societăţi comerciale, 22 societăţi de asigurare şi 30 cu diverse obiecte de activitate.

În anul 2014, la bursă sunt doar 102 din cele peste 34.400 de societăţi pe acţiuni din România, adică 0,3%. Dacă adăugăm şi cele peste 900 de companii care parazitează pe piaţa Rasdaq a Bursei (în curs de desfiinţare), proporţia ar creşte forţat la 3,47%.

În 1925, valoarea totală a tranzacţiilor la Bursa din Bucureşti a fost de 2,8 miliarde de lei, din care marea majoritate (2,44 miliarde de lei) a fost cea a tranzacţiilor „valorilor cu venit variabil“ – acţiunile. Restul au fost tranzacţii cu obligaţiuni şi efecte de comerţ, portivit sursei citate mai sus. Cursul mediu a fost atunci de 207 de lei / dolar (a variat între 193,16 şi 221,4).

Un an mai târziu, valoarea tranzacţiilor a crescut la 4 miliarde de lei, într-o vreme în care, pe piaţa valutară bancară, cursul mediu al dolarului a fost de 223 de lei (a variat între 196,5 şi 250,23 de lei / dolar). În dolari, la bursă s-au făcut tranzacţii de 18 milioane de dolari ai acelei vremi.

Produsul intern brut (PIB) al României a fost de 18,47 miliarde de dolari în 1926, la cursul acestuia din anul 2000, calculat  de economistul Marin Pană, sau de 170 de milioane de dolari la cursul din 1926.

Ceea ce înseamnă că, la Bursa României din 1926, s-a trantacţionat peste 10,5 % din PIB-ul ţării din acea vreme, în timp ce anul trecut, abia s-a rulat 1,7%.
 
Renaşterea

După aproape 25 de ani de la reînfiinarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), aceasta pare că renaşte. Cu sau fără presiunea FMI, marile companii energetice ale statului se listează rând pe rând. Mai lipsesc Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia. Al doilea complex energetic va lipsi , probabil, de la Bursă, din cauza minelor din Valea Jiului şi a situaţiei financiare nefericite.

În schimb, conducerea BVB a declanşat un fenomen  de reformă la scară mare, în care a implicat şi autorităţile, scopul fiind înlăturarea celor „Opt bariere sistemice pentru crearea unei pieţe de capital moderne în România„, după cum a sunat iniţial numele obiectivelor noii strategiii de dezvoltare  a Bursei României. Acum strategia nu mai înnumără barierele.

Cel mai sigur activ al Bursei, activ şi după 100 de ani, este entuziasmul profesioniştilor săi.