Bursa rusească este în cădere după anunţarea sancţiunilor americane

Principalii indici ai bursei de la Moscova au înregistrat vineri o scădere semnificativă, în condiţiile în care investitorii analizează impactul sancţiunilor impuse Rusiei de către SUA pe fondul crizei din Ucraina, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 21 mart. 2014, 09:18
Bursa rusească este în cădere după anunţarea sancţiunilor americane

În jurul orei 7,20 GMT, indicele bursier MICEX era în scădere cu 3% până la valoarea de 1.281 puncte în timp ce indicele bursier RTS afişa o cădere de 3,6% până la 1.109 puncte. Acţiunile Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, erau în scădere cu 2,9% în timp ce acţiunile băncii VTB înregistrau o cădere de 4,3%. De asemenea, acţiunile Gazprom erau în scădere cu 2,5% iar acţiunile Lukoil înregistrau o scădere de 3,2%.

Aceste scăderi vin la o zi după ce preşedintele american Barack Obama a anunţat că Washingtonul are în vedere sancţiuni împotriva unor sectoare importante din economia rusă, precum serviciile financiare, petrolul şi gazele naturale, dacă Rusia va demara acţiuni militare în estul şi sudul Ucrainei. De asemenea, liderii Uniunii Europene au decis îngheţarea activelor şi restricţii de călătorie pentru alţi 12 oficiali ruşi.

Potrivit analistului Promsvyazbank, Oleg Shagov, declaraţiile preşedintelui Obama au deschis o cutie a Pandorei, evocând posibilitatea unor viitoare sancţiuni împotriva unor întregi sectoare ale economiei ruseşti.

Sentimentul negativ de pe piaţă a fost întărit şi de avertismentele venite de la agenţiile de rating Fitch şi S&P care au revizuit la ‘negativă’ perspectiva pentru ratingul de ţară al Rusiei, având în vedere impactul potenţial al sancţiunilor împotriva economiei ruseşti.

În schimb, adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, a declarat că nu vede un impact imediat de pe urma sancţiunilor asupra sectorului financiar sau a credibilităţii Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat două contracte de servicii de Market Maker cu Raiffeisen Bank Internațional......
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...