Bursa rusească este în cădere după anunţarea sancţiunilor americane

Economica.net
21 03. 2014
news_18177_n_94002600

În jurul orei 7,20 GMT, indicele bursier MICEX era în scădere cu 3% până la valoarea de 1.281 puncte în timp ce indicele bursier RTS afişa o cădere de 3,6% până la 1.109 puncte. Acţiunile Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, erau în scădere cu 2,9% în timp ce acţiunile băncii VTB înregistrau o cădere de 4,3%. De asemenea, acţiunile Gazprom erau în scădere cu 2,5% iar acţiunile Lukoil înregistrau o scădere de 3,2%.

Aceste scăderi vin la o zi după ce preşedintele american Barack Obama a anunţat că Washingtonul are în vedere sancţiuni împotriva unor sectoare importante din economia rusă, precum serviciile financiare, petrolul şi gazele naturale, dacă Rusia va demara acţiuni militare în estul şi sudul Ucrainei. De asemenea, liderii Uniunii Europene au decis îngheţarea activelor şi restricţii de călătorie pentru alţi 12 oficiali ruşi.

Potrivit analistului Promsvyazbank, Oleg Shagov, declaraţiile preşedintelui Obama au deschis o cutie a Pandorei, evocând posibilitatea unor viitoare sancţiuni împotriva unor întregi sectoare ale economiei ruseşti.

Sentimentul negativ de pe piaţă a fost întărit şi de avertismentele venite de la agenţiile de rating Fitch şi S&P care au revizuit la ‘negativă’ perspectiva pentru ratingul de ţară al Rusiei, având în vedere impactul potenţial al sancţiunilor împotriva economiei ruseşti.

În schimb, adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, a declarat că nu vede un impact imediat de pe urma sancţiunilor asupra sectorului financiar sau a credibilităţii Rusiei.