Bursa se prăbușește la început de primăvară

Valoarea totală a tranzacţiilor la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ a fost de 146,45 milioane lei în prima săptămână a lunii martie, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a situat la 137 milioane milioane lei, în scădere cu 24% faţă de săptămâna precedentă.
Economica.net - Dum, 08 mart. 2015, 09:22
Bursa se prăbușește la început de primăvară

Cele mai importante schimburi au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea – 35,1 milioane lei, BRD – 18,3 milioane lei, Romgaz – 15 milioane lei, Petrom – 14,9 milioane lei şi Transelectrica – 12,5 milioane lei, potrivit unui raport al casei de brokeraj Intercapital Invest.

Indicii bursieri au avut evoluţii mixte în săptămâna de referinţă, în condiţiile în care 29 de acţiuni au crescut, nouă au stagnat, iar 35 au scăzut.

Cele mai mari creşteri au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri – 21,06%, Socep – 12,13% şi Teraplast – 8,70%, iar cele mai severe deprecieri au fost consemnate de Electroaparataj – 14,29% şi Altur – 5,69%.

 

Agerpres

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...