Bursa şi-a temperat creştere la jumătatea zilei, pe un rulaj redus
La mijlocul şedinţei, cele mai tranzacţionate erau acţiunile Transgaz (1,14 milioae lei) şi titlurile Fondul Proprietatea (1,07 milioane lei).
Totodată, lichiditatea a fost susţinută şi de un transfer Deal cu acţiunile Banca Transilvania, în valoare de 1,21 milioane lei. Tranzacţia a fost perfectată la un preţ de 1,215 lei, în creştere cu 1% faţă de referinţă.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare la jumătatea şedinţei, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,62%.
În acelaşi timp, cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK au avansat cu 0,21% şi, respectiv, cu 0,3%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP). BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
La ora 13:05, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,69% peste închiderea de joi.
Busele europene consemnau, de asemenea, creşteri uşoare, recuperând o parte din declinul înregistrat în această săptămână, după ce acţiunile asiatice au încheiat o perioadă de scădere abruptă.