Bursele asiatice sunt în creştere, după revenirea de pe Wall Street

Bursele din Asia au revenit joi pe creştere, în urma creşterilor înregistrate miercuri pe Wall Street, însă revenirea calmului rămâne precară pe fondul persistenţei îngrijorărilor cu privire la încetinirea economiei chineze, transmite AFP.
Economica.net - joi, 27 aug. 2015, 07:13
Bursele asiatice sunt în creştere, după revenirea de pe Wall Street

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis şedinţa în creştere cu 1,08% (197,61 puncte) până la valoarea de 18.574,44 puncte. De asemenea, bursele de la Hong Kong, Sydney şi Seul erau şi ele în creştere la fel ca şi bursa de la Shanghai care la mijlocul şedinţei înregistra o creştere de 1,55%.

Potrivit traderilor, creşterea burselor asiatice se explică în primul rând prin revenirea optimismului ca urmare a revenirii burselor de la New York. Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat miercuri o creştere de aproape 4%, după şase şedinţe consecutive de scădere, pe fondul perspectivelor ca Rezerva Federală americană să amâne majorarea dobânzii de bază din cauza dificultăţilor economice din China.

‘Creşterea puternică de la New York a contribuit în mare parte la susţinerea pieţei bursiere din China’, a explicat Zhang Yanbing, analist la firma de brokeraj Zheshang Securities. ‘Încrederea investitorilor se redresează dar pentru o revenire durabilă va fi nevoie de timp’, a adăugat analistul.

Pieţele bursiere mondiale urmăresc cu atenţie orice semn de încetinire a economiei Chinei, a doua mare economie a lumii responsabilă pentru 13% din PIB-ul mondial. În încercarea de a calma situaţia de pe bursă şi a arăta că este hotărâtă să susţină activitatea economiei, Banca centrală a Chinei a adoptat marţi o nouă reducere a dobânzii de bază, cea de a cincea reducere a costului creditului după luna noiembrie 2014. În plus, Banca centrală a Chinei a redus şi nivelul rezervelor minime obligatorii pentru bănci, în încercarea de a le stimula să acorde mai multe credite şi a reduce costul împrumuturilor pentru companii, persoane fizice şi autorităţi locale.

Opinia generală a analiştilor este că noile măsuri de relaxare a politicii monetare, deşi sunt binevenite, vor fi insuficiente pentru a declanşa o relansare durabilă a activităţii economice, a investiţiilor şi a consumului, în lipsa unor măsuri suplimentare din partea guvernului de la Beijing cu privire la relansarea bugetară şi reducerile fiscale.

China a înregistrat anul trecut o creştere de 7,4%, cea mai slabă din ultimul sfert de secol, iar pentru acest an oficialii de la Beijing au fixat o ţintă de creştere de 7%. După decenii în care creşterea economică a Chinei a fost mai mare de 10% pe an, stimulată de exporturi şi cheltuieli publice masive în infrastructură, motoarele de creştere au început să încetinească: producţia industrială a încetinit, exporturile au scăzut iar piaţa imobiliară stagnează.

În încercarea de a reechilibra şi a reorienta economia spre un model de creştere mai lent dar mai durabil, guvernul chinez vrea să stimuleze consumul intern, prin încurajarea serviciilor şi a sectorului privat şi de asemenea să restructureze companiile de stat ineficiente. Însă, în pofida măsurilor de susţinere repetate, datele statistice dezamăgitoare se succed în China iar această înrăutăţire a conjuncturii economiei chineze a afectat în ultimele zile bursele din întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Economia României va fi impactată indirect de războiul tarifelor pornit de SUA
Economia României va fi impactată indirect de războiul tarifelor pornit de SUA
Economia României nu va fi impactată direct în mod masiv de războiul tarifelor, dar problema o reprezintă impactul indirect, respectiv cum vor fi afectați clienții companiilor din România, a......
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia
Aproximativ 197,6 milioane de persoane în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate în 2024, ceea ...
S-au schimbat șefii la FNGCIMM: Cătălin Leonte director general și Ionuț Stavre, adjunct
S-au schimbat șefii la FNGCIMM: Cătălin Leonte director general și Ionuț Stavre, adjunct
Cătălin Leonte este noul director general al FNGIMM, secondat de Ionuț Stavre în calitatea de director general adjunct. ...
Vouchere de vacanță 2025: Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare ale voucherelor de vacanță de 800 de lei a fost trimisă către avizare
Vouchere de vacanță 2025: Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare ale voucherelor de vacanță de 800 de ...
Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare a voucherelor de vacanță, care se utilizează pentru plata a 800 ...