Bursele europene au deschis în scădere, după retrogradarea Spaniei
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,6% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după trei zile de creştere.
Sectorul bancar este în coborâre cu 1,9%, iar acţiunile din industria asigurărilor scad în medie cu 1,7%.
S&P a coborât cu două trepte ratingul Spaniei, la „BBB+”, anticipând deteriorarea finanţelor publice din cauza recesiunii şi problemelor din sectorul bancar.
Agenţia de rating a subliniat că situaţia s-ar putea înrăutăţi dacă nu vor fi luate măsuri solide la nivel european.
„Retrogradarea arată că guvernele din Europa au încă probleme cu echilibrarea bugetelor. Vom vedea probabil mai multe retrogradări de la alte agenţii de rating”, comentează analistul Philippe Gijels de la BNP Paribas Fortis Global Markets.