Bursele europene au deschis în scădere uşoară, în aşteptarea discuţiilor dintre liderii europeni

Bursele europene au deschis luni în scădere uşoară, după ce au atins vineri maximul ultimelor 13 luni, în aşteptarea întâlnirilor din următoarele zile ale liderilor europeni, care vor relua, după vacanţa de vară, discuţiile privind criza datoriilor de stat, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 20 aug. 2012, 07:34
Bursele europene au deschis în scădere uşoară, în aşteptarea discuţiilor dintre liderii europeni

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Pieţele europene au încheiat săptămâna trecută la cel mai ridicat nivel din iulie 2011, urcând pentru cea de-a 11-a săptămână consecutiv, în aşteptarea unor măsuri de protejare a băncilor şi stimulare a creşterii economice, dar şi datorită îmbunătăţirii indicatorilor economicei din SUA.

Bursele asiatice au scăzut luni cu 0,1%, iar tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York afişează preţuri în stagnare.

„Înfruntarea acestei săptămâni dintre Grecia şi Germania va indica probabil cel mai bine modul în care liderii europeni intenţionează să abodeze criza odată cu revenirea din vacanţă”, comentează un analist londonez.

Premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogroup, forumul miniştrilor de Finanţe din zona euro, va merge miercuri la Atena pentru a discuta, cu premierul Antonis Samaras, solicitarea guvernului elen privind prelungirea cu doi ani a termenelor din programul de consolidare fiscală convenit de Grecia cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE).

Samaras se va întâlni vineri, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel, apoi sâmbătă la Paris cu preşedintele Francois Hollande. Hollande şi Merkel vor avea o întrevedere joi, în capitala germană.

Revista Der Spiegel scrie, fără a precia sursa informaţiilor, că BCE ar putea impune plafoane asupra costurilor de finanţare ale statelor din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei: Cel mai lung pod al A7 va fi dat în trafic la finalul lunii – secretar de stat
Autostrada Moldovei: Cel mai lung pod al A7 va fi dat în trafic la finalul lunii – secretar de stat
Podul peste râul Buzău, cel mai lung al Autostrăzii Moldovei A7, a intrat în etapa de pregătire în vederea deschiderii traficului, informează vineri secretarul de stat din Transporturi, Irinel......
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis mixt ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor ...
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite ...
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...