Bursele europene au deschis în scădere uşoară
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după 11 luni consecutive de creştere, cel mai îndelungat trend ascendent din 1997.
Bursele vest-europene, cu excepţia celor din Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, au fost închise miercuri cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
Contractele futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York indică o evoluţie pozitivă de 0,3%, în timp ce indicele MSCI Asia Pacific a scăzut joi cu 0,4%.
„Asemenea lui Ben Bernanke (preşedintele Rezervei Federale a SUA – n.r.), Mario Draghi (preşedintele BCE – n.r.) va comenta probabil că banca centrală a ajuns la limită şi va cere măsuri suplimentare din partea celor responsabili de politica fiscală. Este exact ceea ce pieţele nu vor să audă. Investitorii speră la vreun semn că vor fi desfăşurate măsuri excepţionale cu un efect imediat”, comentează pentru Bloomberg un analist londonez.
Majoritatea economiştilor contactaţi de Bloomberg înaintea şedinţei BCE anticipează că rata dobânzii de politică monetară din zona euro va fi coborâtă cu 0,25 puncte procentuale, la 0,5%, un nou minim record. Decizia va fi anunţată de BCE în după-amiaza zilei de joi, însoţită de o conferinţă de presă a preşedintelui Mario Draghi.
În Statele Unite, Rezerva Federală a reconfirmat angajamentul faţă de programul de stimulare monetară a economiei prin preluarea de obligaţiuni din piaţă în valoare de 85 miliarde de dolari pe lună.
Acţiunile grupului german Siemens au deschis în scădere cu 1,2%. Cea mai mare companie industrială europeană şi-a redus estimările privind profitul pentru acest an la 4,5 miliarde euro, în timp ce rezultatul din primul trimestru al anului s-a plasat la 982 milioane euro, sub estimările analiştilor.