Bursele europene au deschis în scădere uşoară

Bursele europene au deschis luni în scădere uşoară, după trei săptămâni consecutive de declin, în contextul reducerii ratei de creştere a exporturilor Chinei la minimul ultimelor 10 luni, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 07:57
Bursele europene au deschis în scădere uşoară

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi a pierdut 5% de la 22 mai, pe fondul speculaţiilor că Rezerva Federală a SUA intenţionează să-şi reducă programul de stimulare monetară a ecnomiei prin preluarea de obligaţiuni din piaţă.

Pieţele asiatice au urcat cu 1,4%, iar tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York indică creşteri de 0,3%.

În Japonia, indicele general Topix al bursei de la Tokyo a crescut luni cu 5,2%, recuperând o parte din pierderile masive din ultima perioadă.

Exporturile Chinei au crescut în luna mai cu 1% faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, în timp ce majoritatea analiştilor contactaţi de Bloomberg anticipau un avans de 14,7%. Reducerea semnificativă a ratei de creştere a fost cauzată de o anchetă amplă a guvernului pentru depistarea facturilor false şi a altor nereguli în ceea ce priveşte exporturile.

Importurile au coborât totodată cu 0,3%, astfel că excedentul comercial s-a plasat la 20,4 miliarde de dolari.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat în weekend că statele din zona euro ar trebui să urmeze exemplul Germaniei în privinţa reducerii cheltuielilor bugetare şi reformării pieţei muncii, pentru a realiza revenirea economică şi a evita orice posibilă criză. Merkel candidează în luna septembrie pentru un al treilea mandat la conducerea guvernului german.

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...