Bursele europene au deschis în scădere uşoară
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu mai puţin de 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi afişează un declin de 6,1% din 22 mai, cauzat de zvonurile că Rezerva Federală a SUA va reduce programul de achiziţii de obligaţiuni în urma îmbunătăţirii condiţiilor economice, transmite Bloomberg.
Bursele asiatice au scăzut miercuri, iar tranzacţiile pe indicele S&P 500 al bursei de la New York indică un avans de 0,4%.
Acţiunile retailerului vestimentar Inditex, proprietarul mărcii Zara, au deschis în scădere cu 1,9%, după ce compania a anunţat un profit sub estimări.
În Germania, Curtea Constituţională Federală continuă miercuri audierile privind programul Băncii Centrale Europene privind achiziţia obligaţiunilor statelor aflate în dificultate pentru a le reduce costurile de finanţare.
Grecia a devenit prima economie dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, după ce indicele principal al bursei de la Atena a pierdut 83% din valoare din anul 2007.