Bursele europene au deschis în scădere

Bursele europene au deschis joi în scădere, principalii indici continuând să evolueze la minimul ultimilor două luni, din cauza temerilor legate de problemele fiscale ale Statelor Unite, care ar putea încetini creşterea celei mai mari economii a lumii.
Economica.net - joi, 15 nov. 2012, 09:53
Bursele europene au deschis în scădere

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a pierdut 0,6% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a închis miercuri aproape de cel mai redus nivel din ultimele două luni, transmite Bloomberg.

Miercuri, pieţele europene au coborât puternic după ce Eurostat a anunţat că producţia industrială din zona euro a înregistrat în septembrie cea mai abruptă scădere din ultimii 3 ani.

Indicele european de referinţă a scăzut cu 3% de la realegerea preşedintelui american Barack Obama pentru un nou mandat de 4 ani la Casa Albă.

Acordul încheiat în vara anului trecut în Congres pentru creşterea plafonului datoriei de stat a SUA presupune măsuri fiscale automate pentru începutul anului viitor, cu excepţia unui nou compromis politic.

Astfel, dacă Obama nu va reuşi până la sfârşitul anului să intermedieze un nou acord fiscal între cele două partide dominante, de la 1 ianuarie vor intra automat în vigoare majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli cu un impact total de 600 miliarde de dolari asupra deficitului bugetar.

Mulţi economişti consideră că activarea acestor măsuri ar arunca SUA într-o nouă rundă de recesiune, cu un impact negativ puternic asupra economiei mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului
Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii lor care a avut loc vineri la Kremlin, că este pregătit să......
Din Capitala Olteniei până în Capitala țării – Când vom merge doar pe „autostradă” de la Craiova la Bucureşti
Din Capitala Olteniei până în Capitala țării – Când vom merge doar pe „autostradă” de la Craiova ...
În vară, undeva în luna iulie, ar putea fi gata ultima secțiune din Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12), care face ...
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor zilnice pe o platformă online
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, sâmbătă, că a primit ...
Control ANPC pe litoral înainte de minivacanța de 1 Mai. Institiția condusă de Piedone a dat amenzi de 71.500 de lei și a oprit activitatea a trei operatori economici
Control ANPC pe litoral înainte de minivacanța de 1 Mai. Institiția condusă de Piedone a dat amenzi de 71.500 de lei ...
Comisarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acţiuni ...