Bursele europene au deschis în stagnare

Economica.net
13 05. 2013
bursa_londra__98225500

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi s-a menţinut la cel mai ridicat nivel din luna iunie a anului 2008.

Săptămâna trecută, indicatorul a avansat cu 1,3%, după ce mai multe companii au prezentat rezultate financiare peste estimările analiştilor, şi datorită declaraţiilor preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care a afirmat că instituţia este pregătită să reducă din nou dobânzile pentru a stimula economia.

Luni dimineaţă, cele mai lichide acţiuni europene au fost influenţate în principal de comentariile analiştilor.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor întâlni luni după-amiază la Frankfurt pentru discuţii despre acordurile încheiate cu Cipru şi Spania. Oficialii ar putea aproba următoarea tranşă din împrumutul către Grecia.