Bursele europene au deschis în urcare. Bugetele pe 2013 ale Spaniei şi Franţei, primite cu optimism

Economica.net
28 09. 2012
european_stocks_bloomberg_29981900

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,4% în debutul şedinţei de tranzacţionare. Stoxx 600 a avansat cu 8,5% din luna iulie, înregistrând cel mai puternic avans trimestrial din ultimii trei ani, datorită măsurilor de stimulare a economiei adoptate de băncile centrale din întreaga lume şi planurilor anticriză anunţate de BCE şi liderii europeni.

Spania a prezentat joi bugetul pentru anul viitor, care vizează reducerea deficitului bugetar prin tăieri puternice ale cheltuielilor publice şi majorarea taxelor, alături de un calendar ambiţios de reforme economice. Bugetul spaniol include o nouă taxă asupra câştigurilor la loterie şi scăderea cheltuielilor la nivel ministerial.

Guvernul de la Madrid a aprobat utilizarea pentru prima dată a fondului de rezervă al sistemului public de pensii pentru realizarea plăţilor şi finanţarea unei majorări cu 1% a pensiilor în 2013. Totodată, Spania a promis pensionarilor că vor fi compensaţi suplimentar dacă rata inflaţiei va depăşi estimările curente.

Franţa va anunţa vineri proiectul de buget pentru 2013, care vizează reducerea deficitului bugetar la sub 3% din PIB, de la 4,5% din PIB în acest an, preşedintele Francois Hollande pregătind suplimentarea veniturilor statului cu 20 miliarde euro prin majorarea taxelor. Printre cele mai controversate măsuri promovate de guvernul de la Paris este aplicarea unei taxe de 75% asupra veniturilor personale ce depăşesc 1 milion de euro pe an, dar şi un plan care vizează creşterea veniturilor fiscale atrase de la marile companii.