Bursele europene au deschis în urcare uşoară
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce pieţele asiatice au avansat cu 0,8%.
Peste 60 de companii din componenţa indicelui îşi prezintă joi rapoartele financiare la jumătatea anului. Dintre cele 102 companii care şi-au prezentat până acum rezultatele la sfârşitul lunii iunie, 47% au depăşit estimările, potrivit datelor Bloomberg.
Pieţele europene s-au depreciat miercuri pentru cea de-a patra şedinţă consecutiv, după datele oficiale care au anunţat contracţia economiei britanice cu 0,7% din PIB în trimestrul al doilea, cea mai abruptă scădere din ultimii trei ani, în timp ce încrederea mediului de afaceri din Germania a scăzut, iar vânzările de locuinţe noi din SUA au coborât.