Bursele europene au deschis în urcare uşoară
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare, însă afişează un declin de 0,8% pe ansamblul acestei săptămâni, cea mai abruptă scădere de la începutul anului.
Referinţa pieţelor europene a urcat însă cu 2,7% în luna ianuarie, cea mai bună performanţă lunară din iulie, şi este în creştere pentru cea de-a opta lună consecutiv.
Bursele asiatice au evoluat descendent în şedinţa de vineri, în timp ce tranzacţiile futures anunţă creşteri pe bursa de la New York.
Indicele IBEX 35 al bursei de la Madrid a scăzut vineri la cel mai redus nivel din acest an, după ce autorităţile de reglementare au ridicat interdicţia asupra vânzărilor în lipsă.
Acţiunile băncii franceze Credit Agricole au coborât cu 2,7% în deschidere pe bursa de la Paris, după ce instituţia de credit a anunţat că va înregistra pentru trimestrul al patrulea al anului trecut o depreciere de 2,68 miliarde euro a fondului comercial (goodwill).