Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Bursele europene au deschis luni în urcare uşoară, în aşteptarea datelor privind încrederea din mediul de afaceri german, după ce banca Goldman Sachs a redus prognoza privind creşterea economică a Chinei, avertizând că a doua mare economie a lumii s-ar putea confrunta cu o criză de lichiditate.
Economica.net - lun, 24 iun. 2013, 09:20
Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu aproximativ 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare, transmite Bloomberg.

Pieţele europene afişează un declin de 6,8% pe ansamblul lunii iunie, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat că va reduce în etape programul de achiziţii de obligaţiuni, care va înceta la jumătatea anului viitor.

Bursele din Asia au scăzut luni cu 1,9%, la minimul ultimelor şase luni.

Acţiunile Erste Group Bank au scăzut cu 3,5% la Viena după ce instituţia de credit a anunţat că îşi va majora capitalul cu 660 milioane euro prin emiterea de acţiuni noi, pentru a restitui sprijinul de 1,76 miliarde euro primit în 2009 de la stat şi investitorii privaţi sub formă de capital participativ.

Titlurile Kabel Deutschland, cel mai mare operator de cablu din Germania, au crescut cu 2,1% după ce grupul britanic Vodafone a înaintat o ofertă de 7,7 miliarde euro pentru preluarea companiei.

Fiat a deschis în urcare cu 2,3%. Surse apropiate companiei au declarat că dividendul primit de grupul italian de la Chrysler s-ar putea tripla în acest an.

Goldman Sachs şi-a redus estimarea privind creşterea economică a Chinei în acest an de la 7,8% la 7,4%, acuzând deteriorarea indicatorilor economici şi scăderea lichidităţii din economie.

Institutul Ifo va prezenta în cursul zilei de luni indicele privind încrederea din mediul de afaceri german, analiştii anticipând o evoluţie pozitivă.

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...