Bursele europene au deschis în urcare
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a deschis în urcare cu 1,7%, cu creşteri puternice în rândul băncilor spaniole, potrivit Bloomberg.
Sentimentul din pieţe este susţinut şi de creşterea peste aşteptări a exporturilor Chinei, care a sprijinit şi pieţele asiatice.
Acţiunile Banco Standander şi BBVA, cele mai mari bănci din Spania, au urcat cu 7%, respectiv 8,5% în debutul sesiunii.
Titlurile Bankinter şi CaixaBank s-au apreciat totodată cu 15%, respectiv 10%.
Indicele IBEX al bursei de la Madrid a avansat cu 5%, în timp ce FTSE 100 – Londra a urcat cu 1,7%, iar DAX 30 – Frankfurt a avansat cu 2,2%.