Bursele europene au deschis în urcare
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi este în creştere cu 1,7% de la începutul acestei săptămâni.
Economia Chinei a crescut cu 7,8% în trimestrul al treilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În SUA, preşedintele Barack Obama a promulgat acordul din Congres care deblochează finanţarea guvernului până la 15 ianuarie şi suspendă plafonul datoriei de stat până pe 7 februarie, rezolvând temporar impasul politic şi evitând riscul de intrare în default (încetare de plăţi).
În Europa, acţiunile producătorului de ascensoare Schindler au urcat cu 4,3%, după ce compania a anunţat că va derula o schemă de răscumpărare de acţiuni de 1,06 miliarde franci elveţieni.