Bursele europene au deschis în urcare
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,2% în primele minute ale şedinţei bursiere de joi, transmite Bloomberg.
Bursele vest-europene au urcat cu peste 0,5% în noiembrie, a treia lună de creştere consecutiv şi a noua din acest an.
De la începutul anului, acţiunile europene au avansat cu 16% şi au atins recent cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani şi jumătate.
Economiştii anticipează că indicele privind încrederea consumatorilor din zona euro a scăzut în luna noiembrie. Comisia Europeană va prezenta raportul în cursul zilei de joi.