Bursele europene au deschis în urcare

Economica.net
20 12. 2013
bursa_frankfurt__burse_94202300

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,2% în primele minute de tranzacţionare, afişând un avans de 3,3% de la începutul săptămânii.

Joi, pieţele vest-europene au crescut cu 1,7%, cea mai bună şedinţă din luna iunie, după măsurile anunţate miercuri seară de Rezerva Federală.

Banca centrală a SUA va reduce începând din luna ianuarie programul de achiziţii de obligaţiuni de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe lună, apreciind că situaţia economică s-a îmbunătăţit.

Pentru a preveni eventuale îngrijorări ale investitorilor privind lichiditatea, Fed a precizat că va menţine dobânda de politică monetară aproape de zero, în banda 0-0,25%, atât timp cât şomajul se va menţine peste 6,5%, iar inflaţia nu va trece de 2,5%.

În Europa, datele publicate vineri de GfK arată creşterea încrederii consumatorilor din Germania în economie la cel mai ridicat nivel din august 2007, în timp ce încrederea din Marea Britanie a scăzut în noiembrie pentru cea de-a treia lună consecutiv.