Bursele europene au deschis joi în scădere

Economica.net
17 05. 2012
stock_exchange_60721900

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene este în scădere cu 0,2% după primele minute de tranzacţionare.

„Situaţia din Europa este în continuare incertă. Nu îmi asum vreo poziţie pe termen lung pe piaţă, este prea periculos”, comentează pentru Reuters un analist de la ClairInvest.

Indicele DAX al bursei de la Frankfurt este în urcare cu 0,1%, însă CAC-40 Paris a coborât cu 0,1% în debut.

La Madrid, indicele IBEX este în urcare cu 0,2%, după scăderi puternice în ultimele săptămâni din cauza temerilor privind situaţia băncilor spaniole.