Bursele europene au deschis joi în urcare, după comentariile viitorului şef Fed

Bursele europene au deschis joi în urcare, după ce preşedintele desemnat al Rezervei Federale a Statelor Unite, Janet Yellen, a declarat că situaţia economică din SUA trebuie să se îmbunătăţească înainte ca banca centrală să reducă programul de relaxare cantitativă, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 14 nov. 2013, 08:54
Bursele europene au deschis joi în urcare, după comentariile viitorului şef Fed

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,8% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Yellen a declarat că economia şi piaţa muncii au performanţe „cu mult sub potenţial” şi trebuie să accelereze înainte ca cea mai puternică bancă centrală din lume să reducă programul de stimulare a economiei prin preluarea de obligaţiuni de pe piaţa secundară în cuantum de 85 miliarde de dolari pe lună.

În prezent vicepreşedinte al Fed, Yellen a fost nominalizată de preşedintele SUA, Barack Obama, să preia conducerea Rezervei Federale după încheierea mandatului lui Ben Bernanke.

În Europa, acţiunile Burberry au deschis în urcare cu 1,8%, după ce compania a anunţat că vânzările au depăşit pentru prima dată 1 miliard de lire sterline în prima jumătate a anului, în principal datorită comerţului online.

Titlurile grupului Airbus au coborât cu 1,1% la debut, după ce compania a raportat pentru trimestrul al treilea un profit în linie cu estimările analiştilor.

Acţiunile grupului energetic german RWE au coborât cu 5,7% joi dimineaţă la Frankfurt. Compania de utilităţi a anunţat că profitul net recurent, indicatorul în funcţie de care îşi calculează dividendul, va coborî în acest an la 1,3-1,5 miliarde euro, faţă de 2,4 miliarde euro anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia: Prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina, cauzată de „acte de terorism”
Rusia: Prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina, cauzată de „acte de terorism”
Investigatorii ruşi au declarat că prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina a fost cauzată de "acte de terorism", a informat duminică agenţia rusă de ştiri Interfax,......
Domeniul în care s-au câștigat miliarde în ciuda crizei. Cu cât au crescut în plină agitație mondială veniturile administratorilor
Domeniul în care s-au câștigat miliarde în ciuda crizei. Cu cât au crescut în plină agitație mondială veniturile ...
Indiferent de starea economică, politică și socială a lumii, o industrie prosperă și a ajuns la venituri greu de imaginat. ...
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Compania Naţională ,,Poşta Română" a venit cu precizări cu privire la incidentul petrecut în dimineaţa zilei de 31 ...
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că ...