Bursele europene au deschis joi în urcare
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu mai puţin de 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce urcat miercuri aproape de maximul ultimelor 8 săptămâni datorită datelor economice favorabile din zona euro.
Acţiunile grupului german BASF au deschis joi în scădere cu 3,4%, după ce producătorul de chimicale a raportat pentru trimestrul al doilea un profit sub estimările pieţei şi a avertizat că atingerea ţintelor pentru acest an pare un obiectiv dificil.
Titlurile grupului farmaceutic elveţian Roche au urcat cu 1,3%, datorită unei creşteri cu 10% a profitului în prima jumătate a anului.
În Germania, institutul de cercetare economică Ifo va prezenta joi raportul privind încrederea din mediul de afaceri pentru luna iulie, analiştii anticipând o evoluţie pozitivă a indicelui.