Bursele europene au deschis luni indecis

Economica.net
09 07. 2012
frankfurt_bursa_63853100

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a debutat cu o scădere de sub 0,1%, după cinci săptămâni consecutive de creşte.

Avansul pieţelor europene a fost susţinut în ultimele două săptămâni de deciziile de la summit-ul UE de la sfârşitul lunii iunie, când liderii europeni au renunţat la condiţia de prioritate la plată a ajutorului către băncile spaniole şi au înlesnit termenii pentru un potenţial ajutor destinat Italiei.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor întâlni luni la Bruxelles pentru discuţii despre aplicarea măsurilor de la summit.

Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a pierdut luni 1,5%, declaraţiile premierului chinez şi datele dezamăgitoare din industria japoneză indicând încetinirea economiei din regiune.

Exporturile Germaniei au crescut peste estimările analiştilor în luna mai, ajutând cea mai mare economie din zona euro să treacă mai uşor prin criză. Astfel, exporturile ajustate pentru numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate a crescut în Germania, în luna mai cu 3,9% faţă de aprilie, când au înregistrat o scădere de 1,7%, potrivit Biroului Federal de Statistică. Economiştii anticipau un avans de doar 0,2%.

Premierul elen Antonis Samaras a câştigat votul de încredere al Parlamentului cu o majoritate confortabilă, noul guvern de la Atena pregătindu-se acum pentru negocieri dure cu UE şi FMI privind relaxarea condiţiilor ataşate ajutoarelor de 240 miliarde euro.