Bursele europene au deschis marţi în urcare uşoară

Economica.net
25 09. 2012
bursa_londra__98225500

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi afişează un câştig de 17% de la minimul acestui an, înregistrat pe 4 iunie.

Creşterea puternică a pieţelor europene în ultimele luni se datorează măsurilor convenite de liderii europeni şi Banca Centrală Europeană privind reducerea costurilor de finanţare ale statelor de la periferia zonei euro. Senimentul pozitiv a fost susţinut şi de decizia Rezervei Federale a Statelor Unite de a lansa cea de-a treia rundă de „relaxare cantitativă” pentru stimularea economiei.

Bursele asiatice şi piaţa futures cu acţiuni listate la New York evoluează marţi indecis.

Banca centrală a Chinei a injectat marţi 290 miliarde yuani (46 miliarde dolari) în sistemul financiar prin operaţiuni repo, în încercarea de a rezolva un deficit de lichiditate remarcat în economie înaintea săptămânii libere din perioada 1-7 octombrie acordată cu ocazia Zilei Naţionale.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat luni la Washington că deficitul de finanţare al Greciei nu va putea fi rezolvat prin măsurile de austeritate aflate în discuţie la Atena deoarece situaţia fiscală a ţării a fost înrăutăţită de recesiunea puternică şi de întârzierea programului de privatizări.

Acţiunile producătorului german de piese auto Continental au scăzut cu 4,4% după ce grupul Schaeffler a scos la vânzare 10,4% din acţiunile companiei pentru a atrage 1,65 miliarde euro. Finanţarea este necesară pentru reducerae datoriilor, după o tentativă eşuată de preluare a Continental de către Schaeffler.