Bursele europene au închis în scădere uşoară, după o şedinţă în zig-zag

Economica.net
03 10. 2012
bursa_frankfurt__burse_94202300

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a închis în scădere cu 0,1%, după o şedinţă în cursul căreia şi-a schimbat direcţia de 12 ori.

Indicele de referinţă al pieţelor europene este în urcare cu 16% de la minimul acestui an, atins pe 4 iunie, creştere datorată programului anticriză anunţat de Banca Centrală Europeană şi lansării unei noi runde de relaxare cantitativă de către Rezerva Federală a SUA.

„Este un semn bun dacă piaţa începe să reacţioneze din nou la datele macro”, comentează pentur Bloomberg un analist al Credit Suisse.

La Paris, indicele CAC 40 a închis în coborâre cu 0,2%, în timp ce FTSE 100 – Londra a avansat cu 0,3%, iar DAX – Frankfurt a crescut cu 0,2%.

În SUA, datele referitoare la numărul angajaţilor din sectorul privat pentru luna septembrie au indicat o creştere de 162.000, peste estimările analiştilor. Vineri, Departamentul Muncii va prezenta datele privind şomajul pe aceeaşi lună, economiştii anticipând preponderent creşterea ratei şomajului de la 8,1% la 8,2%.

Tot în Statele Unite, un alt set de date prezentat miercuri a indicat creşterea industriei serviciilor în septembrie, de asemenea peste estimările analiştilor.

În Europa, premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat marţi seară că nu intenţionează să solicite un pachet de sprijin financiar extern, dezamăgind investitorii care mizau pe un acord iminent de „bailout”. Vânzările retail din zona euro au înregistrat o creştere neaşteptată în august, datorită revenirii cererii în Germania.