Bursele europene au închis în urcare, la maximul ultimilor 5 ani

Economica.net
21 10. 2013
burse_europa_50244800

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a închis în urcare cu 0,3%, la cel mai ridicat nivel din iunie 2008, transmite Bloomberg.

Acţiunile europene au crescut cu 2,9% în luna octombrie.

Indicii bursieri au crescut pentru 16 din cele 18 burse vest-europene. La Londra, FTSE 100 a urcat cu 0,4%, iar CAC 40 – Paris a scăzut cu 0,2%, în timp ce DAX – Frankfurt a stagnat.

Economiştii anticipează că banca centrală a Statelor Unite va menţine până în luna martie programul de achiziţii de obligaţiuni la 85 miliarde de dolari pe lună, din cauza efectului economic al crizei politice care a blocat parţial activitatea guvernului în perioada 1-16 octombrie.

Departamentul Muncii din SUA va prezenta marţi date privind numărul angajaţilor din economia americană în luna septembrie.

Acţiunile producătorului olandez de electronice şi corpuri de iluminat Philips au închis în creştere cu 5,3%. Tot la Amsterdam, titlurile producătorului de vopsea Akzo Nobel au avansat cu 6,6%.

La Frankfurt, dezvoltatorul de software şi servicii de business SAP a înregistrat o creştere cu 4,8% a acţiunilor, datorită rezultatelor peste estimări din trimestrul al treilea.

Titlurile compainei britanice de pază G4S au urcat la Londra cu 3,5%, în timp ce acţiunile Royal Bank of Scotland au scăzut cu 5,3%.