Bursele europene au închis la maximul ultimelor şase luni
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 1,1%, la cel mai ridicat nivel atins după începutul lui august 2011, transmite Reuters.
Indicele STOXX Europe 600 Basic Resources a avansat cu 3,2%, datorită cotaţiei în creştere puternică a preţurilor metalelor.
Titlurile companiilor miniere, care înregistrează performanţe bune în timpul perioadelor de prosperitate economică, au avut cele mai mari creşteri, urmate de acţiunile companiilor auto şi de construcţii, dar şi de cele ale băncilor.
„Fed s-a folosit de toate armele din arsenalul său pentru a menţine redresarea din Statele Unite. Acest fapt ar trebui să fie pozitiv nu doar pentru economia americană ci şi pentru cea mondială”, a declarat Henk Potts, analist la compania Barclays Wealth.
Pe alte pieţe, indice londonez FTSE 100 a crescut cu 1,26%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,84%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,53%.