Bursele europene au închis vineri în urcare puternică, la maximul ultimelor patru luni

Bursele europene au închis vineri în urcare puternică, la maximul ultimelor patru luni, după apariţia raportului privind piaţa muncii din SUA, care a arătat creşterea peste estimări în luna iulie a numărului locurilor de muncă din cea mai mare economie a lumii transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 03 aug. 2012, 19:51
Bursele europene au închis vineri în urcare puternică, la maximul ultimelor patru luni

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a închis în creştere cu 2,4%, la cel mai ridicat nivel din 2 aprilie.

Indicele a câştigat 2,2% în această săptămână, deşi Banca Centrală Europeană şi Rezerva Federală nu au anunţat măsuri concrete de stimulare a economiei. Bursele europene au încheiat astfel cea de-a noua săptămână consecutivă de creştere, cel mai îndelungat trend ascendent din ianuarie 2006.

Acţiunile asigurătorilor Allianz şi AXA au închis în urcare cu peste 5%, datorită profiturilor peste estimări raportate vineri de cele două compani pentru trimestrul al doilea. Titlurile din sectorul bancar au înregistrat de asemenea creşteri, susţinute de rezultatele peste aşteptări anunţate de Intesa Sanpaolo şi Natixis.

Siemens a câştigat 6,2% după ce a anunţat că va răscumpăra până la sfârşitul anului acţiuni în valoare de până la 3 miliarde euro.

În Statele Unite, Departamentul Muncii a anunţat vineri că numărul locurilor de muncă din economie a crescut cu 163.000 în luna iulie, în timp ce media estimărilor analiştilor indica un plus de numai 100.000 de job-uri. Rata şomajului a urcat de la 8,2% la 8,3%, precizează raportul guvernului american.

Indicii de referinţă ai burselor europene au crescut pe linie, cu excepţia pieţei islandeze. FTSE 100 – Londra a închis în urcare cu 2,2%, DAX – Frankfurt a avansat cu 3,9%, iar CAC 40 – Paris a câştigat 4,4%. Bursele din Italia şi Spania au finalizat în urcare cu peste 6%.

Te-ar mai putea interesa și
Negociatorii din UE şi SUA discută la G7 despre taxele vamale – Bloomberg
Negociatorii din UE şi SUA discută la G7 despre taxele vamale – Bloomberg
Comisarul pentru pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic, ar urma să se întâlnească cu reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, în marja reuniunii G7 de la Alberta,......
Record negativ în Italia – Datoria publică a ajuns la 3.064 miliarde de euro
Record negativ în Italia – Datoria publică a ajuns la 3.064 miliarde de euro
Datoria publică a Italiei a ajuns în aprilie la nivelul record de 3.064 miliarde de euro, a anunţat Banca Centrală din ...
Mitsubishi vrea să preia, cu 8 miliarde de dolari, un activ de gaz de șist din SUA, deținut de Aethon Energy
Mitsubishi vrea să preia, cu 8 miliarde de dolari, un activ de gaz de șist din SUA, deținut de Aethon Energy
Gigantul japonez Mitsubishi Corp se află în negocieri avansate pentru a achiziţiona active de gaze de şist din Statele ...
Război Israel-Iran. Explozii puternice la Tel Aviv şi Ierusalim
Război Israel-Iran. Explozii puternice la Tel Aviv şi Ierusalim
Iranul a lansat marţi dimineaţă un nou atac asupra Israelului, în replică la loviturile aeriene israeliene care au vizat ...