Bursele europene au scăzut puternic vineri, după trei zile de redresare
Într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, liderii a nouă ţări europene au îndemnat la înfiinţarea de „coronabonduri”, pentru a dispune de fonduri importante în faţa crizei excepţionale care afectează UE. Italia, care înregistrează al doilea cel mai ridicat nivel al datoriei din UE după Grecia, aşteaptă de la Uniunea Europeană o mai mare solidaritate financiară, însă ţările nordice, în frunte cu Germania şi Olanda, nu sunt de cord cu mutualizarea datoriei şi cu „coronabonduri”, obligaţiuni emise în comun de guvernele din zona euro, pentru a ajuta la combaterea crizei provocate de pandemie.
Indicele pan-european STOXX 600 a înregistrat la debutul şedinţei bursiere de vineri un declin de aproximativ 2%, apoi a închis în scădere cu 3,3%, după anunţul privind testul lui Johnson. În precedentele trei zile, indicele a crescut semnificativ şi a înregistrat cea mai bună săptămână din 2011.
Indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra şi-a extins pierderile în urma anunţului de la Downing Street (reşedinţa premierului britanic) şi a închis în scădere cu 5,3%.
„Poate că anunţul privind testul lui Johnson a contribuit la declinul pieţei bursiere, deşi asta s-ar fi întâmplat oricum. Problema este că redresarea în urma crizei va fi într-un ritm mai lent decât se estimează. Şi va fi şi mai încetinită din cauza ratei ridicate a şomajului şi a cheltuielilor extrem de reduse alocate investiţiilor”, a apreciat Andrea Cicione, de la TS Lombard, în Londra.
Cele mai slabe performanţe pe pieţele bursiere au fost înregistrate de producătorii auto europeni, care au înregistrat un declin de aproximativ 5,8%.
Titlurile Volkswagen au scăzut cu 7,3% după ce directorul general Herbert Diess a avertizat că firma ar putea anunţa concedieri dacă epidemia nu va fi ţinută sub supraveghere, deoarece compania cheltuieşte aproximativ două miliarde de euro pe săptămână.
Acţiunile companiilor de turism şi de petrecere a timpului liber au scăzut cu 5,8%, iar titlurile băncilor cu 5,4%, după ce Federaţia Bancară Europeană (EBF) a apreciat că creditorii europeni ar trebui să nu plătească dividende pentru anul 2019 în ideea de a-şi conserva capitalul şi a putea continua să acorde credite companiilor şi gospodăriilor afectate de pandemie.