Bursele europene au trecut pe scădere după declaraţiile lui Draghi

Cotaţiile pe bursele europene au trecut joi pe scădere, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, nu a reuşit să calmeze temerile investitorilor, care aşteptau noi măsuri de combatere a crizei datoriilor suverane, potrivit Bloomberg.
Economica.net - J, 02 aug. 2012, 15:38
Bursele europene au trecut pe scădere după declaraţiile lui Draghi

BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, a pierdut 2,7%, inversând avansul din prima parte a şedinţei. Veolia Environnement a coborât cu 12%, după ce a raportat că situaţia economică dificilă din Franţa şi Italia a influenţat rezultatele în prima jumătate a anului. Acţiunile Deutsche Post au crescut, cu 2,2%, după rezultate peste aşteptări.

Indicele Stoxx Europe 600 a pierdut 1% până la 14:04 (ora Londrei). Indicatorul a avansat cu 3,7% începând de pe 26 iulie, când Draghi a declarat că BCE va face tot ce este necesar pentru protejarea euro.

Draghi a semnalat, joi, la finalul unei şedinţe de politică monetară, că BCE îşi va uni forţele cu guvernele pentru a achiziţiona obligaţiuni suverane. Şeful BCE nu a dat detalii despre modul în care va funcţiona un astfel de program, afirmând că acestea vor fi stabilite în următoarele săptămâni.

Indicii burselor naţionale au scăzut pe 17 din cel 18 pieţe de capital din Europa de Vest. Indicele britanic FTSE 100 a pierdut 0,8%, CAC 40 francez a coborât cu 1,6%, iar DAX german cu 1,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...