Bursele europene deschid în urcare, în aşteptarea emisiunilor de obligaţiuni ale Spaniei şi Olandei

Bursele europene au deschis marţi în urcare, după scăderea abruptă din şedinţa anterioară, însă creşterile ar putea fi limitate de temerile privind datoriile statelor din zona euro, pieţele aşteptând emisiunile de obligaţiuni pregătite de Spania şi Olanda, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 08:34
Bursele europene deschid în urcare, în aşteptarea emisiunilor de obligaţiuni ale Spaniei şi Olandei

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,5% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a închis luni în scădere cu 2,3%, la minimul ultimelor trei luni, din cauza incertitudinilor politice şi datelor economice negative, care au antrenat îngrijorarea investitorilor privind zona euro.

Spania vrea să împrumute marţi 2 miliarde euro printr-o emisiune de titluri de trezorerie, analiştii anticipând dublarea randamentului mediu plătit de guvernul de la Madrid faţă de cel înregistrat la licitaţia similară din martie.

Olanda vrea de asemenea să vândă marţi obligaţiuni de 2,5 miliarde euro, cu maturităţi de doi şi 25 de ani.

Moody’s a arătat luni seara că prăbuşirea coaliţiei de guvernare din Olanda, după ce politicienii nu s-au înţeles în privinţa măsurilor de austeritate, este de factură negativă pentru ratingul de credit al ţării, însă agenţia a menţinut calificativul triplu-A şi perspectiva stabilă atribuită acestuia.

Bursele asiatice au scăzut marţi, afectate de temerile privind măsurile de austeritate şi recesiunea din zona euro.

Indicele MSCI Asia-Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a închis în stagnare, însă bursa de la Shanghai a pierdut 1,5%.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în coborâre cu 0,9%.

Bursa de la New York a închis luni în scădere, din cauza turbulenţelor politice din Europa, care pun sub semnul întrebării capacitatea guvernelor din zona euro de a impune măsuri dure de austeritate pentru a pune capăt crizei datoriilor de stat.

Indicii Dow Jones Industrial Average şi Standard & Poor’s 500 au închis în scădere cu 0,8%, iar Nasdaq Composite a pierdut 1%.

Acţiunile Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer din lume, au coborât cu 4,7%, după ce New York Times a publicat informaţii conform cărora compania a muşamalizat o investigaţie privind acuzaţii de corupţie la divizia din Mexic, Walmart de Mexico. Titlurile Walmart de Mexico s-au prăbuşit cu 12%.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...