Bursele europene impulsionate de zvonurile privind o alianţă Fiat-Renault

Acţiunile companiilor din sectorul auto au fost responsabile pentru creşterile înregistrate miercuri dimineaţa de bursele europene, după ce un cotidian italian a sugerat că discuţiile privind o eventuală fuziune între Fiat Chrysler şi Renault au făcut progrese în ultimele săptămâni, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 21 aug. 2019, 10:11
Bursele europene impulsionate de zvonurile privind o alianţă Fiat-Renault

Acţiunile Renault SA au crescut cu aproape 3%, iar titlurile Fiat Chrysler Automobiles au înregistrat un avans de 2% după ce cotidianul Il Sole 24 Ore a sugerat că precedentul acord de fuziune care a fost abandonat ar putea fi din nou pe masa discuţiilor.

În aceste condiţii, principalul indice al bursei de la Paris, CAC 40, a înregistrat un avans de 1,06%, indicele Dax al bursei de la Frankfurt a crescut cu 0,67%, indicele FTSE al bursei de la Londra a înregistrat un avans de 0,72%, iar bursa de la Milano a afişat o creştere de 1,4%, în pofida crizei politice provocate de criza politică de la Roma.

Premierul italian Giuseppe Conte a demisionat marţi, ceea ce deschide calea pentru formarea unui nou guvern de coaliţie.

„Ce s-a întâmplat în Italia nu a fost ceva neaşteptat şi acum vedem un fenomen de corecţie după situaţia negativă de ieri”, a declarat analistul Rabobank, Bas Van Geffen.

De asemenea, preşedintele SUA, Donald Trump a spus că administraţia sa analizează posibile reduceri de taxe şi totodată a încercat să calmeze îngrijorările pieţelor referitoare la posibilitatea ca prima economie a lumii să intre în recesiune.

„Efectul principal al reducerii taxelor de către Trump va fi resimţit de pieţele americane, însă dacă SUA va traversa o perioadă mai bună acest lucru este benefic şi pentru orice economie orientată spre export, cum sunt cele din Olanda şi Germania, şi în consecinţă pentru restul zonei euro”, a apreciat Van Geffen.

Joi începe la Jackson Hole, SUA, reuniunea guvernatorilor băncilor centrale, eveniment ce va fi urmărit cu atenţie de analişti pentru posibile semnale din partea principalilor bancheri ai lumii. De asemenea, Rezerva Federală americană urmează să dea publicităţii miercuri seară minute de la ultima sa şedinţă de politică monetară.

Te-ar mai putea interesa și
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
Compania aeriană AnimaWing, parte din Memento Group, estimează că va transporta anul acesta 400.000 de pasageri, atât pe cursele regulate, cât și pe cele charter. În plus, operatorul aerian a......
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Compania israeliană Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, estimează că, în ...
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), inaugurează un nou ...
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor ...