Bursele europene sunt în urcare, datorită rezultatelor companiilor şi scăderii inflaţiei din China
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% în primele 40 de minute ale şedinţei de tranzacţionare şi este în urcare cu 15% din 4 iunie, când a atins minimul acestui an.
Pieţele asiatice au urcat joi în medie cu 0,9%, iar tranzacţiile futures indică aprecieri şi pentu bursa de la New York.
„De ceva timp, investitorii se tem că economia chineză riscă o aterizare dură, pe fondul datelor economice slabe din ultimul timp. Raportul din această dimineaţă privind inflaţia preţurilor de consum a dat credibilitate zvonurilor că vor urma noi măsuri de relaxare a politicii monetare, din moment ce inflaţia a continuat să scadă”, comentează pentru Bloomberg Michael Hewson, analist la CMC Markets UK, în Londra.
Inflaţia anuală din China a încetinit la 1,8% în iulie, de la 2,2% în iunie.
Atenuarea presiunilor inflaţioniste ar putea încuraja banca centrală să ia noi măsuri de stimulare a economiei. Liderii Partidului Comunist au promis că vor continua ajustarea politicii monetare pentru a se asigura că economia va creşte în acest an într-un ritm stabil.
Acţiunile grupului elveţian Nestle au urcat cu 2% în prima parte a zilei, după ce compania a raportat creşterea veniturilor în Europa, America de Nord şi America Latină în trimestrul al doilea datorită majorării preţurilor.
Deutsche Telekom, cel mai mare operator german de telecomunicaţii, a câştigat 0,9% la Frankfurt dup ce a raportat rezultate financiare peste estimări pentru trimestrul al doilea.
Commerzbank, a doua bancă germană, a pierdut 3,1% pe bursă după ce a anunţat că profitul din al doilea semestru al acestui an va fi mai mic decât în prima jumătate.
Titlurile Standard Chartered, banca britanică acuzată în SUA că a încălcat sancţiunile economice impuse Iranului, au urcat cu 2,9% la Londra după ce directorul general al grupului, Peter Sands, a declarat că autorităţile americane nu au baza legală pentru a revoca licenţa instituţiei de credit.
Acţiunile Bankia, banca spaniolă naţionalizată în luna mai, au avansat cu 29% la Madrid. Valoarea titlurilor Bankia s-a dublat din 26 iulie, când preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că va face „tot ceea ce este necesar” pentru a asigura supravieţuirea monedei euro.