Bursele ruseşti şi-au suspendat tranzacţiile iar rubla s-a prăbuşit

24 02. 2022
1280px-Russian_rubles

„Tranzacţiile pe toate pieţele au fost suspendate. Reluarea va fi anunţată la o dată ulterioară”, a anunţat Bursa de la Moscova (MOEX) într-un comunicat publicat la ora 4:52 GMT.

La rândul său, Bursa de la Sankt Petersburg, a doua din Rusia, a anunţat şi ea o „interzicere a ofertelor şi contractelor pentru toate tipurile de negocieri şi pentru toate tipurile de titluri”, începând de joi dimineaţa.

Separat, rubla rusească s-a prăbuşit până la cel mai redus nivel de după 2016, după ce Vladimir Putin a anunţat joi într-o alocuţiune televizată surpriză o operaţiune militară în Ucraina pentru a-i apăra pe separatiştii din estul ţării.

Potrivit Reuters, rubla s-a depreciat cu 3,6% în raport cu dolarul, până la 84,0750 ruble, la câteva minute după debutul tranzacţiilor la ora 4:00 GMT, şi a scăzut cu 3,9% până la un minim istoric de 95,2425 ruble pentru un euro, după care tranzacţiile au fost rapid oprite.

Chiar dacă tranzacţiile la Bursa de la Moscova au fost oprite, băncile ruseşti au crescut semnificativ cursul de schimb. Alfa Bank oferea un curs de schimb la cumpărare de 91,44 ruble pentru un dolar şi 101,11 dolari pentru un euro. La rândul său, Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, oferea un curs la cumpărare de 116 ruble pentru un euro.

În jurul orei 5:42 GMT, pe piaţa interbancară rubla era în scădere cu 10,5% până la 89,71 ruble pentru un dolar, cel mai scăzut curs din istorie.

Banca Centrală a Rusiei intervine pe piaţă pentru a „stabiliza situaţia”

Banca Centrală a Rusiei a anunţat joi că a început „intervenţiile” pe pieţele valutare pentru a „stabiliza situaţia” după căderea rublei, într-un moment în care Rusia a lansat o operaţiune militară împotriva Ucrainei, transmite AFP.

„Pentru a stabiliza situaţia pe piaţa financiară, Banca Rusiei a decis să înceapă intervenţiile pe pieţele de schimb”, a informat instituţia într-un comunicat de presă.

Aceste măsuri sunt destinate de asemenea „furnizării de lichidităţi suplimentare în sectorul bancar rus”, ameninţate de sancţiunile occidentale.

„Banca Rusiei va asigura menţinerea stabilităţii financiare şi continuitatea operaţiunilor instituţiilor financiare, utilizând toate instrumentele necesare”, se mai arată în comunicatul de presă, instituţia dând asigurări că „are planuri clare de acţiune pentru toate scenariile”.

Intervenţia Băncii Centrale vine pe fondul unei deprecieri de 9% înregistrată joi dimineaţa de rubla rusească, care a atins un nou minim istoric. În jurul orei 5:42 GMT, rubla a coborât pentru prima dată până la un curs de 90 de ruble pentru un dolar.

Separat, Bursa de la Moscova a reluat joi tranzacţiile, după o suspendare temporară, şi imediat a înregistrat o cădere de aproape 14%. Indicele Moex (în ruble) înregistra un declin de 13,97% în timp ce indicele RTS (în dolari) a înregistrat o cădere de 20,16%, potrivit cifrelor publicate de platforma financiară