Buşe: Discutăm cu Boeing şi Airbus despre reînnoirea flotei TAROM şi valorificarea avioanelor Airbus A310 retrase

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES, că în prezent se poartă discuţii cu producătorii de avioane Boeing şi Airbus în legătură cu reînnoirea flotei TAROM, dar şi cu privire la valorificarea celor două aeronave Airbus A310 retrase din flota companiei aeriene naţionale.
Economica.net - vin, 09 dec. 2016, 17:16
Buşe: Discutăm cu Boeing şi Airbus despre reînnoirea flotei TAROM şi valorificarea avioanelor Airbus A310 retrase

‘Discutăm acum cu Boeing şi Airbus. Au fost de curând. În aceste discuţii, în afară de reînnoirea flotei, o parte vizează şi cele două avioane pe care le-am retras din flota TAROM, pentru că, dacă le valorificăm prin ei, este mai avantajos’, a spus Buşe.

Întrebat dacă cele două nave Airbus care au ieşit din flota TAROM ar putea fi folosite la transportul de marfă, şeful de la Transporturi a răspuns negativ, argumentând cu faptul că trenurile de aterizare au un mare grad de uzură, iar costurile cu reparaţia lor ar fi foarte mari.

‘Nu se poate aşa ceva. Ele sunt din anii ’90, iar trenurile de aterizare sunt foarte grav afectate nu numai ca viaţă, ci şi ca uzură. Acum m-ar costa mai mult să repar aceste trenuri de aterizare’, a explicat el.

Potrivit acestuia, există patru opţiuni în privinţa aeronavelor Airbus ‘scoase la pensie’ de curând.

‘Cu aceste două aeronave există patru opţiuni: una este să încercăm să le includem într-un ‘deal’ cu cei care ne vor livra noile avioane, fie că va fi Airbus sau Boeing, altă opţiune este să le vindem noi – mai sunt câteva ţări care mai operează, în Africa şi în Arabia -, a treia opţiune este cea a unor brokeri, care clar că le cumpără la preţuri mai reduse, şi, dacă nu reuşim şi nu reuşim, atunci le vom vinde pe bucăţi, ca piese. Deci, acestea sunt cele patru opţiuni, dar noi încercăm, bineînţeles, ce este mai avantajos mai întâi’, a precizat Sorin Buşe.

Ultima aeronavă Airbus A310 din flota TAROM a efectuat pe 29 octombrie cel din urmă zbor, o cursă Madrid-Bucureşti, fiind scoasă ‘la pensie’ după 24 de ani de activitate. Botezat Transilvania, avionul a ajuns în flota TAROM pe 17 decembrie 1992. Aeronava, cu 209 de locuri disponibile, a purtat către cele mai diverse destinaţii şefi de stat, membri de guvern, echipa olimpică şi multe alte personalităţi naţionale şi internaţionale.

TAROM a achiziţionat, în 1992, două aeronave Airbus A310, una fiind retrasă din curse pe 12 septembrie 2016, iar cea de-a doua pe 29 octombrie 2016. Până în 2003, avioanele A-310 au fost utilizate pe curse spre Bangkok, Beijing, New York, Singapore, Montreal, dar şi spre destinaţii europene.

Aeronavele A310 pot atinge o viteză de 880 kilometri/oră, o altitudine de croazieră de 11.000 de metri şi pot parcurge o distanţă maximă de 8.050 kilometri.

TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanţă maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanţe de maximum 3.400 km), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanţe de maximum 2.780 km), şapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanţe de maximum 1.200 km) şi două aeronave ATR 72-500 (pentru distanţe de maximum 950 km).

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...