Bute se pregăteşte să devină cetăţean canadian
Pugilistul Lucian Bute a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Galaţi, că se pregăteşte să devină cetăţean canadian, informează Mediafax.
„Până la sfârşitul acestui an voi da acel examen pentru a lua cetăţenia canadiană. Mă pregătesc învăţând dintr-un manual lucruri legate de istoria, geografia sau politica din Canada. La examen vor fi 20 de întrebări, iar eu trebuie să răspund corect la minimum 15 dintre ele”, a spus Bute.
Pugilistul a mai declarat că se va afla în tribunele National Arena, la meciul dintre Oţelul şi FC Basel, programat pe 22 noiembrie în grupele Ligii Campionilor: „Chiar dacă nu au luat încă niciun punct, mie mi-a plăcut mult cum au jucat şi îi felicit. Voi merge la meciul cu Basel, sper să le port noroc la fel cum a fost în Supercupă şi sper ca Oţelul să câştige primele puncte. În plus, este un moment prielnic pentru a vedea şi eu noul stadion naţional”.
Bute a menţionat că nu vrea să organizeze o nuntă pe fugă, după ce luni au apărut informaţii privind posibila sa căsătorie în vara anului viitor. „Anul viitor am un program foarte încărcat, vor fi meciuri importante, iar o nuntă nu se face aşa, de azi pe mâine. Nu am fixat încă data nunţii, nici cine vor fi naşii”, a precizat Bute.
Campionul mondial va sta în ţară până în 4 decembrie, urmând apoi să plece la Montreal, iar pe 17 decembrie va asista din sala Atlantic City la finala Super Six.