Butnariu, RGDA: România este cel mai mare centru de dezvoltare de jocuri în Europa de Est, dar apar ameninţări. Statul trebuie să ajute

În România există aproximativ 80 de studiouri independente de jocuri care angrenează în jur de 6.000 de angajaţi. Majoritatea se află în Bucureşti, unde sunt localizate peste jumătate dintre ele, apoi urmează Cluj, Craiova, Timişoara şi Iaşi, potrivit celor mai recente date disponibile.

ECONOMICA.NET a stat de vorbă cu Cătălin Butnariu, preşedintele Asociaţiei dezvoltatorilor de jocuri din România (RDGA) într-un interviu în care vorbeşte despre asociaţie, educaţie, piaţa locurilor de muncă, precum şi despre provocările industriei, dar şi potenţialul acesteia de a se dezvolta în regiune şi în lume.

Rep: De ce anume are nevoie industria de gaming pentru a se dezvolta în România?

Cătălin Butnariu: Industria de gaming din România a început în anii ’90 ca un centru de outsourcing pentru companii mari, şi a rămas aşa până în 2010, chiar dacă în timp au apărut şi companii mai mici. După aceea au început să apară treptat şi companii româneşti care să aibă produse de succes, ofereau tot servicii, dar au început să fie companii cu capital românesc.

Ca să ne remarcăm ca industrie avem nevoie să trecem de la outsourcing la dezvoltarea de produs. Sunt semnale, de altfel dacă ne uităm şi în Europa, la alte ţări care sunt dezvoltate pe acest domeniu, au ajuns acolo datorită produselor de succes dezvoltate local, şi aici ca exemplu avem Polonia, Finlanda. Este ce ne lipseşte cel mai mult.

În Polonia sunt 200-300 de studiuouri care au cam acelaşi număr de angajaţi ca la noi pentru că nu au multinaţionale care să fie prezente acolo şi care să facă outsourcing. Ei au companii mari, multinaţionale, dar sunt poloneze şi asta e diferenţa. Dar ajuns acolo pentru că au dezvoltat jocuri care au avut succes foarte mare şi au crescut şi asta a tras toată industria de jocuri în sus. La fel a fost şi în Finlanda.

Ne lipsește dezvoltarea de produs pentru că antreprenoriatul nu este suficient de bine dezvoltat și nu neapărat din lipsa dorinței oamenilor de a porni propriul studio, pentru ca apar din ce în ce mai mulți, dar nu este un mediu care să fie foarte stimulat. În general, antreprenoriatul din România față de alte țări din Europa nu este atât de dezvoltat. Dacă ar exista niște scheme de ajutor sau facilități care să contribuie la dezvoltarea sectorului, cu siguranță ar fi de ajutor. Iarăși, dacă ne uităm afară sunt multe țări în care există astfel de scheme. Sunt multe țări în care jocurile sunt văzute ca o industrie creativă cu potențial, un element de cultură a țării și există foarte multe programe, scheme de finanțare dedicate pe acest sector. Sunt foarte multe companii de jocuri listate pe bursa din Polonia. Pur și simplu este un ecosistem mult mai bun. Noi trebuie să ne creem acel ecosistem și asta presupune zonă de antreprenoriat și tot ce înseamnă acest lucru: investitori, programe de incubare, accelerare. Aici încep să se miște lucrurile, adică în ultimii ani există o mișcare în acest sens, poate nu specific pe gaming, ci mai mult pe tehnologie în general.

Rep: Cum ar trebui să arate, concret, o astfel de facilitate?

CB: Această întrebare încă nu are un răspuns universal valabil, depinde foarte mult de context, ce funcționează într-un loc nu înseamnă că funcționează atât de bine și la noi. Noi avem, de exemplu, acea scutire de impozit care se aplică IT-ului. Există acest avantaj, care e singurul, dar e important și nu am fi ajuns la cei 6.000 de angajați fără această facilitate. Dar această scutire de impozit facilitează exact zona de outsourcing în multinaționale pentru că este eficient să angajezi mai mulți oameni, să creezi locuri de muncă, nu stimulează neapărat partea creativă, de dezvoltare de produs. Aici ar fi nevoie de alte lucruri, poate niște granturi specifice pentru zona de gaming. Însă în București, care este considerată zonă dezvoltată, nu beneficiază de fonduri regionale, acestea fiind mai degrabă destinate zonelor mai puțin dezvoltate și acest lucru este o problemă pentru noi deoarece în Capitală sunt cele mai multe studiouri.

O schemă de granturi ar fi interesantă pentru că ar permite antreprenorilor să lanseze startup-uri de acest gen. Pot fi mai multe variante, poate niște scutiri de taxe în primii doi ani ai companiei, poate granturi pentru cercetare-dezvoltare sau pentru dezvoltarea unor produse culturale. Se pot imagina diverse scheme, dar că ar fi interesant pentru dezvoltarea pe termen lung ca o astfel de schemă de ajutor să aibă ca obiectiv stimularea creativă.

De asemenea, ne lipsește educația. Până de curând nu aveam programe naționale specifice pe gaming. Este îmbucurător faptul că de anul acesta exită două programe de master pe game developer și game artist în București, la Politehnică și UNATC.

Rep: Aveţi întâlniri cu autorităţile centrale pentru a prezenta oportunităţile industriei?

CB: Am avut întâlniri cu autorităţile centrale şi o să continuăm să avem. De aproximativ doi ani am început să luăm legătura cu guvernanţii. Am ajuns şi noi ca asociaţie în punctul în care puteam să ne prezetăm cu discuţii de genul acesta. Am început să facem studii, deci aveam nişte informaţii pe care puteam să le prezentăm şi discuta. Scopul nostru a fost până acum să ne punem pe hartă, cei care ne conduc să îşi dea seama că existăm şi că avem potenţial şi că poate fi o direcţie interesantă pentru dezvoltarea României.

Am avut mai multe întâlniri, am ajuns chiar şi la nivel de ministru, am avut colaborări ceva mai strânse cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri şi Antreprenoriat şi Ministerul Comunicaţiilor. Cu MMACA avem o colaborare care deja continuă de doi ani. Mergem la târguri internaţionale de profil cu sprijin din partea ministerului. Vom avea o delegaţie economică la GDC – Game Developers Conference în San Francisco (n. red 18-22 martie), este cel mai important eveniment din industrie. Nu e prima exeprienţă de acest gen, am fost şi anul trecut. În ultimii doi ani am avut un pavilion de ţară la Games Con, cel mai mare eveniment de profil, în Germania. De asemenea, în 2017 am semnat un memorandum de colaborare cu industria de jocuri.

La fel, cu MCSI am avut câteva discuţii interesante, probabil cel mai interesant moment a fost prezenţa ministrului la Conferinţa noastră din octombrie anul trecut – Dev.Play. 

Am mai avut diverse mini workshop-uri în care am adus invitaţi internaţionali. De exemplu, în ianuarie am avut un grup de investiţii din Finlanda care este interesat exact de startup-uri şi au venit să cunoască România şi studiourile de aici.

Mai suntem în discuţii cu câteva companii mai mici sau mai mari din industrie care vor sa facă un tur al studiourilor locale şi noi le facilităm acest lucru, îi ajutăm să ia legătura cu studiourile de aici şi invers. De obicei, când se întâmplă acest lucru, avem un mic eveniment. Până acum sunt două planificate, dar vor fi mai multe, inclusiv evenimente gen hackaton, unde vom fi co-organizatori.

Rep: Să vorbim puţin despre educaţie. Cum ar trebui să arate programa în şcolile româneşti pentru a putea pregăti viitoarele generaţii?

CB: Sunt mai multe lucruri de spus aici. Spuneam că până de curând nu prea au existat, acum încep să se întâmple nişte lucruri. Sunt mai multe companii. Educaţia vine dintr-o problemă pe care o au companiile acum pe partea de recrutare, ca toată lumea. Poate la noi este mai acut pentru că este un domeniu mai specific. La modul ideal am căuta nişte oameni care să aibă nişte experienţă, formaţi cât de cât, care să aibă nişte noţiuni. Din cauta asta, foarte multe companii, deci toate companiile mari, dar şi companii mai mici, au diverse programe proprii care sunt în zona de educaţie: organizează workshopuri cu liceeni sau studenţi, sau au şcoli de vară, se duc în licee şi ţin prezentări despre ce înseamnă să lucrezi în domeniu. Există şi o iniţiativă privată care se numeşte GameDev Academy, sunt de vreo doi ani şi oferă cursuri de obicei entry level, dar şi de nivel mediu pe programare, pe game design, şi alte discipline. Încearcă să facă multe lucruri, dar este dificil ca orice lucru aflat la început. 

În mod ideal, ar trebui să fie la nivel de facultate cel puţin câteva programe de licenţă şi master. Cred că orice universitate tehnică ar trebui să aibă un program axat pe dezvoltarea de jocuri şi mă refer măcar în oraşele mari, în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi ar trebui să se întâmple ceva şi la nivel de liceu. La liceu poate că e mai complicată discuţia, dar poate nişte programe opţionale. De obicei, chiar şi în statale cu educaţie serioasă, mai rar întalnim cursuri la nivel formal la liceu, de obicei, au loc de la facultate încolo. Dar asta nu înseamnă că nu se pot pregăti prin diferite evenimente sau programe, trebuie mers şi la licee. 

Rep: Dar la Universităţile de arte?

CB: Poate mai ales la universităţile de arte în România este o zonă la care stăm mai puţin bine decât alte ţări. Nu o să comentez programa universităţilor, dar ce ştiu din diverse discuţii cu angajatori, este că lipsesc nişte specializări mai moderne, care să fie conectate la cererea de pe piaţa muncii în ziua de astăzi. Aici sunt mai multe aplicaţii posibile, nu doar jocuri, ei pot să meargă şi către cinematografie, publicitate, către multe zone. E o zonă specifică, putem să ne imaginăm cursuri sau master la universităţile de arte despre arta dezvoltării de jocuri video, dar este un subiect destul de specific. La universităţile tehnice aş vedea mai degrabă o abordare mai holistică a ce înseamnă gaming în general şi asta include partea de programare, partea de design. Ideea e că pot apărea şi separat adică la universităţile de artă să se studieze artă pentru aşa ceva, partea de game design cred că se poate studia în mai multe locuri, partea de programare la orice universitate tehnică. Sunt diverse variante şi, dacă ne uităm afară, găsim exemple care acoperă toată plaja. Cred că există suficiente opţiuni, trebuie doar să îşi dea seama universităţile că e nevoie de aşa ceva şi că e un domeniu care poate creşte. Şi pare că încep să se mişte lucrurile.

Rep: În prezent, care este baza de selecţie a celor care îşi doresc un job în gaming?

CB: Acum oamenii învaţă la firme mari. Din cei aproape 30 de ani în România, firmele mari au fost cele care au format angajaţii. Acum există şi firme mai mici care pot face acest lucru, dar formarea se întâmplă, de obicei, în acele companii care sunt suficient de mari încât să îşi permită să recruteze şi să trainuiască oameni. Se mai practică şi recrutatul din afara României, cine îşi permite pentru că, de obicei, este scump, dar se mai practică. Cred că România este într-o poziţie bună în acest sector, este de departe ca număr de oameni cel mai mare centru de dezvoltare de jocuri din Europa de Est, şi acest lucru înseamnă că există mult know-how care s-a adunat aici, este un asset, dar apar ameninţări. De exemplu Ucraina. Ucraina începe să fie din ce în ce mai căutată. Este o ţară mare şi este mult mai ieftină, mai ales că în România au crescut costurile pentru angajatori. Pe de altă parte cu ce companii am vorbit care erau îndreptate să investeasă în regiune, noi vorbeam de România şi mă mai intrebau şi de Ucraina. Eu văd Ucraina ca pe o ameninţare pentru piaţa muncii pe sectorul nostru, au şi ei oameni talentaţi, Ce au ei şi noi avem mai puţin sunt artişti. Deci chiar merg mai bine pe partea de artă. Dar, în continuare, noi avem foarte mult know-how şi prezenţa unor companii de renume. Deci suntem încă în faţă, încă avem avantaj, dar avem nevoie să se întâmple acel lucru de care am spus mai devreme, produse româneşti care să aibă succes, de un ecosistem mai dezvoltat cu tot ce înseamnă asta: educaţie, antreprenoriat, etc.

Rep: Care este cel mai de succes produs românesc?

CB: Depinde ce umăreşti, succesul comercial care e foarte măsurabil sau se poate întâmpla că nu acesta să fie obiectivul principal al unui joc. Pentru un studio care dezvoltă un joc şi poate că scopul lor nu este succesul comercial, ci poate că obiectivul este să fie un joc foarte apreciat de critică, care nu urmăreşte neapărat să facă bani, dar ca acel joc să fie ca o carte de vizită mai ales la primele produse. Sunt câteva jocuri dezvoltate aici care au avut succes. A fost acel Solitaire Arena dezvoltat de MavenHut, pe care au şi vândut IP-ul. Apoi, din noul val de studiouri avem Move or Die şi Doorkeepers, care sunt două produse poate cel mai cunoscute creaţie 100% românească. Sigur, sunt de foarte înaltă calitate şi care au avut foarte mare succes internaţional dezvoltate aici, în România, dar în cadrul companiilor mari sau licenţiate. Au fost de exemplu, acel Frozen Free Fall care a fost dezvoltat pentru Disney. Gameloft are mai multe produse, poate cel mai cunoscut, e Modern Combat 5, care e dezvoltat aici 100% şi cu foarte mare succes. Ubisoft şi Electronic Arts lucrează la jocuri foarte mari, şi aici vorbim de francize precum FIFA, Assassin Creed. Deci sunt produse de cel mai înalt nivel care se dezvoltă în România.

Rep: Care sunt trendurile în piaţa de gaming?

CB: Piaţa de mobile creşte continuu de când a apărut şi are 56% din toată piaţa şi nu văd semne că s-ar încetini. Un trend foarte interesant de un an şi ceva încoace este Assassin Creed, şi acolo sunt nişte oportunităţi pentru dezvoltatorii independenţi. Sunt mulţi care au găsit succes pe Switch, chiar avem şi noi un studio de la Bucureşti. A fost un trend la un moment dat cu realitatea virtuală, dar a dispărut cam de peste tot, nu doar din România. Pur şi simplu nu a prins şi aici e o discuţie foarte largă. Probabil că tehnologia nu este la nivelul necesar pentru a deveni cu adevărat mass market. Ideea este că, momentan, nu prea se mai face VR. A mai apărut un trend cu blockchain, sunt câteva jocuri. Cred că sunt diverse încercărcări de a folosi această tehnologie într-un fel în care să aibă sens pe gaming, sunt câteva titluri care au făcut un pic de vâlvă. Însă, încă se caută acea îmbinare care să aibă cu adevărat sens.

Rep: Ce evenimente pregăteşte asociaţia în acest an?

CB: Noi am pornit cu Dev.Play în urmă cu patru ani ca să ne promovăm mai bine, ca să ne punem pe hartă, avem nevoie de evenimente care să aibă loc aici. Ne-am apucat să organizăm evenimentul fără să avem vreo experienţă în aşa ceva, a ieşit destul de bine. Între timp lucrurile au evoluat, trei ediţii până acum, iar la ultima am avut peste 400 de participanţi din 15 ţări şi peste 100 de companii prezente. Şi pot să spun că după 3-4 ani este că este un instrument foarte util în promovarea industriei româneşti. Evenimentul are o parte de conferinţă cu speakeri ibnternaţionali care vin şi povestesc din experienţa lor şi avem diverse alte activităţi. Avem concursuri de pitching. Studiourile independente au ocazia să îşi prezinte jocul în faţa unui juriu din care fac parte investitori, distribuitori. Avem şi workshop-uri, dar şi o gală de premii. Anul trecut Bossgard a câștigat „Nordic Game Discovery Contest”, Interrogation a primit distincțiile „Best Game of The Show” și „Best Game Design”, Gibbous s-a impus la categoria „Best Visuals” și Castle Siege a câștigat premiul „Best Mobile Game”. În 2017 Jocul Yaga a obținut premiul Best Visuals și a câștigat competiția Nordic Game Discovery, organizată de una din cele mai importante conferințe de gamedev din lume, pe care a câştigat-o. Şi au anunţat recent că au găsit şi un distribuitor, deci competiţia este o ocazie bună de a te face remarcat.